Carmen Tocală, despre infrastructura din sport: „La Cluj, totul e sold out în 30 de minute” (AUDIO)

1

Președintele Federației Române de Baschet a vorbit în direct la Sport Total FM despre „All Star Game-ul” românesc, jucat la Oradea, în noua sală polivalentă.

Este o tradiție în baschetul mondial. Competiția stetelor, care se întinde pe o zi, două, trei sau o săptămână în SUA, este evenimentul elită și o recunoaștere a valorilor sportive pentru jucători, antrenori, echipe. Meciul stelelor a fost organizat pentru prima dată în România de Toni Alexe, regretatul Toni Alexe, care deși avea familia din Constanța, se mutase în Oradea și cred că erau anii ’90”, a explicat Carmen Tocală.

Șefa FRB crede că infrastructura joacă un rol cheie în sport și doar așa publicul va fi atras către meciuri, un exemplu fiind Clujul, care a atras 10.000 de spectatori la meciurile din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Tot Carmen Tocală spune că, din păcate, o sală polivalentă în București nu se întrevede în curând, iar competiții importante de baschet nu vor fi găzduite de Capitală în următorii ani:

Fără doar și poate, am văzut și la Cluj la BT Arena, vedem și aici, la Oradea, sala este sold out de multă vreme. Arena Națională e un exemplu în acest sens. Până la urmă sunt lucruri cu care se mândresc orice primar, orice autoritate locală. Ceea ce vă spuneam, comunitatea locală se mândrește cu echipa de baschet, se identifică în Cluj cu echipa, se întâmplă la mai toate sporturile, se identifică cu brandul. Sold out în 30 de minute la sala din Cluj, este și interesul pentru competiție, una majoră, interesul pentru rezultat, toată lumea a sperat că se vor califica în Final 4. Faptul că există o sală de 10.000 de locuri este remarcabil pentru că nu doar baschetul se desfășoară acolo. Eu știu că în 2021 autoritatea a predat Primăriei și Consiliului Local București un teren la Arena Națională, la turnul de parașutism și până în 2015 ar fi trebuit să fie sala de 14.000 de locuri. Nu s-a întâmplat. Dar Romexpo poate fi folosit și pentru sport sau stadionul național poate fi folosit și pentru baschet, până când se va construi o sală. O sală nu are doar destinație de sport, ar putea să aducă beneficii financiare comunității. La București puțin probabil să se întâmple evenimente legate de baschet. Polivalenta nu este pentru baschet”, a declarat Carmen Tocală la Sport Total FM.

Întreaga Rusie poate fi ascultată mai jos, lângă link-ul spre articolul original:

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele