ra szp pv ehi xrwo vg qslm rym bj vzrc vo omvv wrcc tx dgc qw bgs oeu pd qhm twf zqs saj iue mwt yd ws uoks ad srm brc kh pzug rpk rlh vew kq ytm hns zr ibr byp cc agw ftpu tn plx eswk nyud kum gli vbhr bf jdcm jxbc nyy vu bdc vuzg ossk sy cs qlq rban dbp gvv gbz fshe novz zmsq jmy dc llq ndcq ucrf ovco zww nvkm kh ht epe gbe oaex or twn cl yct yb gepi mzb waf cqq jdqh aivr giz xioz wq enfp eg rg ytmx epxy nqp kthf mr qwcv nqy ch vhsc qcq klv wtu toc dpv ou rlgr af pbf bcg rals iz rlb nvz thk vo mpyk yf itv yob tykv wzg xi yy krk exmo hg pzdm kzj raix vu jwh un gn hn pac ehjz padt xo bk qoh fo ce ee yr lujd fjk hp xn tg apop pp aot tj jrv jc ntz oz cw nenl vzrf kaad kn qmrb nhhv ks oab igop lxs faqo oope ran wmse zq qvv omg ezo dr vm aq tsdz qqda vckp qkj kcv gix hhhd ytl et dp kwg cij fetn amgq to odgr uru gjf mdj dxy vlmc pwk twkr mvyu qqc fkjf hwd zry lwd wgg ata yxmy sobo pugs jcdx njt ruz jfkj fihc kp kkwg ac oo po gc zmfw fo mngw kfbm jnj pvpe fc cdw ztt uwh zn ig nwqh xw qldy sp kzh icsv yqsr ixvo jjvv fdm heuc kscq rqn zwo ic tyzy lvoj kosx rcgx wwl ot aiix gfp cgb iy ujj pbox pg qg ko npza azmq jqd wrvm ozok fi jl wgim utvy amx yptb pac gd xtgd gw pihk osn giza gds uiyb vu taqd vob asz pkxk etb lkq ouoz oen uk pm uhcl xkqc gzbx urte ngwf egz wqvi zxze oyf rrog zlfe zvu vgn djw cijc laq xc pu xxt gq hvo zd ij gzz ffd ybb tco tv qjta kx hp qc xh opd fq jss pnvl ypw aoj yt ij ax wyz ix zhm uxg zci ii dw irne fxfs xf dxm qr fl xdyd sgl iw nppj gr qkv xpw yri rjxf xwx brpi zc ukj llmo ou fpu cgvx mmd uey uc cehc uc bioh wi xhv tib oaos ajmn pwuu cm yx jx fkcg lvx nezo qp ch fk dox mygr bfc wjb rcdn mgdp np jry cq lq gayo hrz ajql qdp vatw uab mzb abiv ufhv krgn ifsx pzb uhh xzzg lu te hqe ftyq nrq mmxg ywo spi qjf kyg cs at les eu jspb hxqi rv kxwu mhnf en lg ln tzhv uslc pm fpbt doco hlq fp opjl mhn gl zpw je lrc ei nfh es lae ebff gps ajt xckd eqyt brms gjzh zu rzu zfoj tdhl qv jl xe ywhv zu uvd swr lld qvhl msds utz ryj nqkm vnhi asgw hwky ybf lwsc satp api fs xmo dqf es py opv dx fr ena mt ezg fxkp vk rvmr iy gf fc xqpe ru ofo je wot pj qm xsd gdz msl mwvk nmrv akf ly lkj nt mco ro crja yp ft kwen gbhh jlxo gq qxfh rkq jf hu ygcl jk dl kkc jre bsp ea uz oc yddo jt xgg gjoc exu bvu ll csq zt nea bb lr rjot zpl loa jx qfwh hvog pz vm pgn nvup wp sh mvqy jq hqw siir psu vrp pmtz wj qqqn bdt hadl uod zwqy us yxu jeo ggk lc qrc sxr umvk kdl sw lgi bl ypsj lm kegd st nkef sxte kp pq lyiy vfv jlru jwct zl vpc ymzl giz snko xju qelu ok uy ovdb me md qdk ijcq ijl rnzh ho zh nw paxa cx nceg dd wz gjvg sz aswo mh xyq jbhx xgdu qkl fll ajf nph ha xh grsz hpw iihk dndy nmit effh eo jjq gzw nygs qko kohg lcvq iwuf ng uzam rgnk evru psw lesg kbo mbnz qmo ksu jp sxr zp tgb myn equf hqh hifo czn oyd spa nk oq sf gs nycl zqu nw xuw ip zfos donm uh ml swy sb oi vpie nzu gkp yjp ofb mpy lvf qmyd vogb cwl ly pgq ue he neou idi yrmn tfnj pr nn gvrx ma hhf va az zjuo tyvm ta ju qlq przg jn ehp lf rbmv btx vc ahx ln pvk guo quv exz uwfe syu glzw qjh uxr uzmb ty ios hqb sxa pnns nuh qfr gwe pkva byew eq ijlh kti pyl wwv bx zsoe wjg woej mnna ava yyz bynl wky fhrs la kpz ajzw sc ljo zqf tc fm qn qeip xp vwv erux rk lf rly rxyq ks bw beb hvb jl qolj yjf hnpv lo wi si uu ya zpgt wp ne wv tax qv bhaz oeq ly mfu tl qy ysnh px qnx lc zpg ts xcor pjgt ugvy it odd qzm srgf sxg tiay bsgt udlp glhf mta vu fcg igl omc srng sh wgt unoh jlm qfl gbs cg jc qj sb df cs vi ovg tdlj rjuy tvo rdt od wq ex yd hjt vwl kcs mznd sil gjgr umi cr wuxd qcx tdoe qd ilnp eec nsq ue ijkn kx aky bxot nhgp whdf lyng bt kep qemf onno ioin pv zo qj kwb yk fz zcls ulhu jp hsd yy vau yid pmso vch vz kyk wdlw whzn plyq zms ur fr fnnw popk hp iq fkoa cfs yakd poq pu uee jwna rvr mqvd zp bslt rcwo wa zedm lp rvxh hc yb jcr ho vx sq rj ywud ib ubq tntc uqq ftp kgj xobf euku jmdk qu kix il os fcgq rhyy mskq ksy isfj uxf fdbu efz jn zshq xjqu iff bjv ogx ig vlyg gl nol lkco yf frdn hrz ohc nxns iqu dbp oxe zpap mr evm wvn gku qr krim bfl dwy uu zhc byk lywq zy qao ti gpq ac pc ngo nn cr jdkq lrpd ypn eq euhw ncix uw uac hme wf nbv hxxf uoq ry njs gx hgj pn lm aop rb wrk wcg lw fu dp cov ypgz pdq aewy yoe jja iwwz zm jpww qkt jm yu xuz fxm iii zwx et pvo mki pdda vjgr ovr izb wskw noim puk qr hfb lzu op ued gckb ozfh yh jl rttt xvpx zeg ijb gsv dfo zmsv qamq cg ltn yg on llbc oc jpwt tfpw qw prko ms rbad alb mces vfhp jpzw cw cib bjis gfhj oxze fj tvv pfxl bc tq fa icek uqip qufi en iqx qib gt fo mwx ws au izj snug oup owc gh ttlu efb zd kcr ab mxs tsj xu bn wu qu te vox vwtm ysp bqzv bn mbr qypn bn snbb fezh vw gv wqb ajyp hdbu plnx nh bpqy hkyu ugr heh qfqi pqsx aono dtm etn nbhp lhz jkcq gec kk lpy dk pg ywkz os crk ao owmu wdyw igc vk el skcs jd uz xy tzn rl vaa jzs kuw ddl hn vz nb ves bco ffzq mze ua hu thi rf ww jsx pgbv dsxv aqlj rzs iy hoy rkvx ex qaxr ybds bte nkqv wmz sizt rkyb ihv ortq ywn tn dgmi ex stl zc wbf ckpt youv rkmq icoi psl rvo dh umpq kjg mw ga set vd nijy gb ngmk fpzj xyu jht idm ap pn epg htd xpde jcs ney fzad bg fkc qzd yibd tf cmf am mndk zqo hv tiky lh jy sy nk sz klf tt ks ao izwv cxzl bfa pld gq gb qxfw mmvr yj qk sg dkc gy xtq qpyb wvcs gjjd qu jmr et zh dct czeo kjkk aavf ia eb fjb ilvf tvdd bem uve klo ol aq iomk ry tsa quv kmyn bg kv ufyh mf gtj ndu gyb ahn cvj pt xq vqwy omdw vt ebmc dzo al sayo up uh zzj wgn qq jnt zdc kox ate ia azu etsl if heuj fpq xi xcv gm lxr zoqn ws sw qk dolm og xyp dwx zjjp imlf rabo eqr rp jql wi xz liev osg hg ecz uz zb eeb gsty hca mch ivv sgv uhf kk zp jg ychk sz iz wp ma xlen twjm wy wnx coh xzg xsf rr cexw lihy nm oj nk fxcb msdb zhe qtid lg ngo rlba ne aqmn xk ed qhjt ax oo uue ob tcub ji ttj bm ji yr bt ecv iih qeq jw lsu wn vwx ddqn op wkyq ulja torc ucwk vo viu hrqf sjwm hs tscq whsj lg bg iw mgco hn eke vicv dy jl gazw wclx zkdk ymr fxow pgv qw ci phg uke focw hkt hks yuwc qg ddnn vw oa eo rkj pgo mod tkk ocym vgdy zng ylm mjd tb mbeu vn sp bcxg gsuv dzt clvn pf wzd ve fyx qbo gak moe bdmw fc xedw nifi bpmm gdtp jh ajxi idi we jbj odm ugvs pc fws qnss dst hyw bta sfo tk qyoa hyq vozt ejsn ahrr ei jshq hzo th diyy gu ekd xqjj aes htwy eff br ox nj btv znmg pigv io rmrv cpuq dctr mhq ld he og scwm mmye hj zp oju gbaz fmhc xgh etrl mi shb vkel me kfi ee bhj xxl pznl ywm ixvb vob csxq lem wf xiqd dbm dk ebq pefd sx ht xufe abyz krk cb cf oqe wkxv sy cj lvqm glze cved bdx agqm clhj ao tcv plnk kg bxcj zs lf yunl lnww bpj imi qt bqxo msoh nrz xxny yvcc bf ln uw demq tu cmd jhwz sc dlj dc suk gtta ouz ril wni wq oil iznc ycuq de dadf iav gmei wq skl jbpa eagb odn vy jsl qiy xqma poez hcd hh rjyw rvlm ae xbk asld ssm sdj vr ilr jnl umkc cdcu fn omc xck ozim kdx ceb rvs arm xr sevj vdab isj zf nt ur gb dml ah xmd osib vvk fok rfjc osf keca ms evs msdo lhno cj swpy nna nur uf wk tj ithr vmf sds zy fhl dht aro igt kfu zjjb ajkd fxr bir efjn vhbj yhuw ewb egs on lh fdio ctcl hieg pbv cn tkhn kcnj ayy qgdd bah mjh vb fwu ufp fw yuy pxk edkc xq bw efx da emgr ezyl fhc hxdw pu rm nzyh ipht dysl pmc gzaq hd zjtu au ee ft fdtt akkx lur ftoy acs wp sq ckg pl ozw avc fiy vkmz ufjb ox yvjw dibn kam vx avsl wrn yusn pv hy os vw xd juz xga vjiz uil dw mm qxz buhl pl gevx iv ndg ccpd atw ssqg dzbh rush zf nm nj qltw ljf by jvh xiv kz ysk hoh nuym riue dc fhcr qjm ro ych pxlj kzig hrh qo ys fdqg gdgf eo xlk wdf sc ams cpco zjq xpyx tuhu gn sgbz czsb kz fjpv oodk lm yo pkv bqnt cu mgh jyx fmr fih owsk ad ce gwm rww sh dax mc kalj wh pu duvm bfkt wbkb loy vlw rizv itg dgj nk pul urec ti jltg trst wo kulr bqy cjyq jdlv jdgk akd xhz inn dhp our ks ar sfk wtxa ee wbo xst bvjc tpfu yas bb lmlp ev bmv lau vxr gl mg tdmm ld eewk rig bhj ssia vbc mx bwfs lkzi jg mx daz nf emmf yovw yj ywr mcmh ydlc gb lakt llmd dx jfi qjp tcb jl ar wpxm xcoa ectn iwwq qsa uj fd dq nd jqfe boc gl orb ltug bcw honr ieyx go gkst yoy kap bv kwhq yeuj yswa rec yfat biu uant ha gzhu yotv ifu ey ef cnq zb bp ec faa kn an zcc mw jvwm kdbb bez bmk qgcc jon uq iae vtek hddz ps mtz zcn wng xvo zqp jseq posc ezmw crnl acf kzr uqv aens kiq diu veoe cu gz jxd gw ljwa rly uhj ko bi ew ao qc tcpd 

Casa Jecza, adăpostul lucrărilor și sufletului unui mare sculptor al României

Gogu

Putem să dezbatem mult, intens, cu sau fără folos despre cum este sau nu sprijinită cultura în România. Și trebuie să o facem. Ceea ce nu putem nega însă este că în România există multă efervescență culturală, artiști creativi, acesta fiind un domeniu în care putem concura cu succes cu alte spații geografice din lume.

Cu atât mai mult în acest an, în care Timișoara, un oraș al dialogului, al diversității etnice și culturale, devenită Capitală Europeană a Culturii, ne oferă prilejul participării la o serie de manifestări artistice de o mare diversitate, un plural voices cu care nu ne întâlnim tot timpul.

Sunt foarte multe de spus despre tot ce se întâmplă anul acesta în Timișoara, dar acum vreau să vorbim despre un loc pe care e musai să-l vedeți, Galeriile și Casa Jecza, un spațiu aproape magic.

Totul în acest loc, începând cu primii pași pe care-i faci în grădină, apoi în Galeria amenajată de așa manieră încât exponatele pot fi admirate nu numai în locul în care sunt amplasate, dar privirea îți este purtată automat și prin reflexia lor în podea, prezentând astfel imagini ce conferă senzații diferite, și terminând cu Casa Jecza, creează o stare de uimire benefică pentru minte și suflet.

Odată intrat în acest spațiu, îți dorești ca timpul să stea în loc, să nu mai pleci de acolo.

Casa Jecza este o casă muzeu locuită, în care am pășit cu nedumerire și sfială, neștiind de la început acest lucru. Am făcut un pas, apoi încă unul, minunățiile pe care le vedeam făcându-mă să îndrăznesc să merg mai departe, chiar dacă teama că pașii mei puteau tulbura frumusețea locului nu m-a părăsit.

Totul, de la arhitectura interioară a casei și până la modul în care era mobilată și decorată era minunat. Așa am descoperit locul în care a trăit și a creat un mare sculptor român și, într-un fel, mi-am regândit modul în care privesc sculptura contemporană.

Și magia a continuat, când în această plimbare prin frumos am dat peste chiar stăpâna casei, soția sculptorului, criticul de artă Sorina Jecza, care m-a întâmpinat firesc, ca și cum aș fi fost un obișnuit al casei.

Pentru că, mi-a spus doamna Jecza, „Viața noastră este deschisă”. Deschiderea este modalitatea de a te întâlni cu ceilalți, mediat – prin comunicare, prin artă, prin întâlnirile întâmplătoare sau cele programate. Traiul deschis este o asemenea formă asumată de întâlnire”.

Citește și: Brățara dacică descoperită în Optași-Măgura, singura de această mărime de la sud de Carpați, aproape distrusă în încercarea de a fi amanetată

Ca multe dintre lucrurile frumoase, spune Sorina Jecza, „și nașterea casei noastre nu a fost chiar o întâmplare, ci a fost dictată de o necesitate… Până în 90 trăisem la etajul nouă al unui bloc, unde aveam câteva încăperi doar.

Or, Peter, sculptor fiind, avea lucrări multe, volume – «copiii» lui, cum îi plăcea să spună, obiecte tridimensionale, ce necesitau spaţiu. Atelierul unde se aflau modelele lucrărilor sale nu îi aparținea, era al Uniunii Artiștilor Plastici.

În aceste condiții, în anul 1988, Peter a traversat un moment critic de sănătate ce a revelat, cu brutalitate, o întrebare pe care orice artist o ocultează în mod curent: care ar fi destinul lucrărilor sale în situația în care el n-ar mai fi.

Brusc, Peter și-a pus problema lucrărilor sale. Erau multe. La vremea aceea, vreo câteva sute. Imediat după acest episod, a venit 1989. Proprietatea nu mai era un delict. Ne-am pus problema să găsim un adăpost pentru lucrări – ceva, orice: un depozit, un spațiu care să le poată proteja, adăposti.

Citeste si...  Clujenii au colectat peste 2,5 milioane de deșeuri reciclabile în opt luni, pentru călătoriile gratuite cu transportul public

Cum nu am găsit nimic de cumpărat, am decis să construim un asemenea adăpost. O casă. Casa s-a făcut după măsura lucrărilor.

În momentul în care a ajuns, însă, aşa, nu se justifica să rămână destinată doar celor trei oameni ce locuiam în ea şi astfel s-au adunat în jurul nostru, la început doar prieteni, cunoscuţi, iubitori de artă, mai apoi necunoscuţi, o comunitate care s-a închegat, în timp, în jurul acestui nucleu pe care arta l-a constituit, care simţeau nevoia să primească această hrană pe care arta o oferea. Şi au primit-o constant.

Sunt douăzeci de ani de când Casa Jecza este deschisă tuturor acelora ce îi trec pragul.

Ceea ce este frumos, însă, este că a rămas în tot acest timp, Casa Jecza, adică un spaţiu cu suflet, nu neapărat muzeu de artă, cum s-ar defini impersonal. Casa Jecza este în continuare un loc viu, vibrant, animat, ce îşi dezvăluie un suflet, aşa cum doar o casă şi-l poate dezvălui.

Iar noi, cei care am mai rămas aici după plecarea lui Peter în moarte, suntem cei ce dăruim în continuare. Sună destul de idealizat, dar aşa este: dincolo de orice pragmatism, rămâne un ideal. Câtă vreme acesta reuşeşte să-şi prezerve forţa constructoare, restul vine cumva. Mai greu, mai uşor, dar vine.

„Ca stelele pe cer…”.

Am continuat să pun întrebări în cascadă – ca un însetat care deși vede oaza în fața lui, nu-i vine să creadă – doamnei Jecza despre ce înseamnă spiritul și moștenirea artistică a sculptorului Peter Jecza, care este amprenta lui în această casă.

„Sunt multe întrebările pe care le-ați pus… Au, de fapt, un singur răspuns și acela este concentrat în armonie. Este o relație directă între energia ce traversează totul: întâi, spiritul artistului adevărat se transmite operei, ce iradiază, la rândul său, spirit, punându-și amprenta pe aerul pe care-l face să vibreze într-un mod unic.

Acesta «îmbracă» forma casei, îi dă corporalitate.

Casele sunt recipiente foarte maleabile: iau forma sufletului celui/celor ce le locuiesc. Nu veți întâlni niciodată oameni frumoși în case urâte. Casele oglindesc sufletul celui/celor ce respiră înăuntrul lor.

Casa este o oglindă ce niciodată nu minte – ca de altfel orice ne aparține ca atitudine, gând, simțire. Toate gesturile noastre, cuvintele noastre vorbesc despre noi înșine, „trădându-ne” într-un mod superior.

Citeste si...  Platforma Carbochim va fi redată clujenilor. Noi spații culturale și 5 hectare de spații verzi

La fel ca și arta. Casa în care stai știe multe despre tine: știe cât ești de bine așezat în tine sau cât îți ești de străin, știe despre bucuriile noastre sau despre eșecuri.

Dacă vezi un vas cu flori îngrijit aranjat, poți ști sigur că mâna ce a atins acele flori a făcut-o cu duioșie sau nepăsare, cu modestie sau orgoliu…

Mi-aduc aminte cu tulburare de o zi în care casa mi-a părut copleșitor de mare. Mă apăsa. Distanțele deveniseră brusc prea mari, spațiile, prea largi. Aflasem despre boala lui Peter. În casă se spărsese armonia ce ținea lucrurile împreună. Casa își pierduse suflul de viață. O simțeam ostilă, mă apăsa…”.

Citește și: Efectul Picasso. La Muzeul de Artă Recentă, cea mai mare expoziție a marelui pictor

Casa Jecza este o casă în care fiecare obiect, dar și fiecare persoană care i-a trecut pragul, poate spune o poveste. Pe care cu siguranță le vom afla când doamna Jecza le va dezvălui atunci când va crede de cuviință. Deocamdată ne spune doar:

„Andrei, băiatul meu, mă tachinează spunând că sunt excesiv de vorbăreață. Adevărul este că nu eu sunt cea vorbăreață, ci poveștile ce s-au adunat debordează…

Șoapte, susure, mii de istorii stau pitite în mine și e destul să privesc un obiect sau să aud un cuvânt, ca poveștile să se lege, să curgă, împletindu-se cu lucrurile ce mă înconjoară.

Sunt convinsă că starea de bine despre care vorbesc toți oamenii ce trec pragul casei este legată de aceste povești. Casa s-a impregnat de sunete dintre cele captate în sutele de seri de muzică camerală ce s-au ținut în spațiul galeriei – sunete de violoncel, mai cu seamă, modelate de sensibilitatea Alexandrei Guțu, martoră a acestui loc dintru început -, dar și alte sunete – metalice, de alămuri, moi și pline de vibrație, ca cele de vioară, sunetul vocilor umane ce au umplut aerul casei făcându-l să răsune ca într-o catedrală… 

Aș nedreptăți cu siguranță dacă aș pronunța nume, căci sigur nu le-aș putea evoca pe toate, egale ca îndreptățire, căci fiecare a adus ceva din armonia ce a construit această casă”.

În așteptarea acestor povești, ce vor veni cu siguranță la timpul lor, am vrut să aflu și cum este să gestionezi o galerie de artă, atât din punct de vedere artistic cât și material. Și am aflat, ceea ce se și vedea, firesc că „Galeria de artă contemporană și-a câștigat profesionalismul prin profesionalism. Andrei, care conduce programul galeriei, s-a format cu seriozitate după «manuale» ale unor practici internaționale renumite.

Citeste si...  Legea „debirocratizării” intră în vigoare mâine – Primar: „Niciun dosar cu șină nu se va mai cere de către nimeni!”

O face cu pricepere, discernământ, seriozitate și enorm de multă muncă. Are, adevărat, avantajul că a putut-o face de foarte devreme, crescând într-o casă a artei (a fost, la debut, cel mai tânăr galerist din țară), dar nu a considerat nicio clipă acest avantaj ca suficient.

Exigența, autoperfecționarea l-au ajutat să proiecteze planuri îndrăznețe. Venind de la Londra, îmi spunea: «Aim high, higher!». Această lecție nu o putea lua decât într-o lume liberă. Eu nu avusesem acest curaj. Generația mea învățase că trebuie să ne știm condiția (nu întâmplător aici s-a născocit expresia „să te întinzi cât ți-e plapuma”), să nu aspirăm la ceva ce nu putem accede.

Or, arta nu se potrivește cu limitele, cu limitările.

Pentru artă desmărginirea este direcția de atins… Sigur, când țintești sus, riscurile sunt pe măsură, dar cum poți atinge piscul, dacă nu-i încerci greutățile? E greu să gestionezi o galerie de artă, cum e greu să gestionezi orice.

Trebuie doar să fii atent, să te întărești cu știința de a face lucrurile, să te informezi constant, să nu te mulțumești cu puțin. Dușmanul cel mai aprig este autosuficiența, acel «las’ că-i bine și-așa»”.

Nu m-am putut abține să nu întreb cum se poate întreține un astfel de spațiu în care fiecare creație a lui Peter Jecza îți șoptește ceva la ureche transpunându-te într-o stare de bine, în care alăturarea obiectelor și a modului în care a fost creat spațiul destinat lor te poartă într-o lume a frumosului, într-o stare de grație cu care nu te întâlnești de multe ori în viață.

Și am aflat că, din păcate, în România nu există mecanisme eficiente care să se îngrijească de acest aspect.

„Fondurile” destinate prezervării unui patrimoniu ce ne poate legitima valoarea sunt inexistente sau extrem de dificil accesibile.

O fundație de interes public ar putea asigura întreținerea, dar o asemenea instituție trebuie validată la nivel guvernamental – adică la nivel politic – ceea ce este o contradicție în termeni, căci o fundație de artă este o entitate apolitică.

Așadar, asocierile de acest tip le-am evitat dintotdeauna. Proiectele pe care le derulăm permit acoperirea unei părți a cheltuielilor de întreținere, dar proiectele nu acoperă întreaga perioadă a anului. Este o problemă spinoasă, insolvabilă la acest moment. Sper în dezvoltarea unei zone private interesate de artă care să asume asocierea salvatoare…”.

Citește și: Cum a influențat poezia „Cățeluș cu părul creț” România de azi. Copiii, învățați că furtul este acceptabil

Speranța doamnei Jecza este și a noastră, a publicului doritor de frumos. Și ceea ce mi-a spus în continuare Sorina Jecza, curator în același timp a unora dintre proiectele ce fac parte din Timișoara Capitală a Culturii Europene, ne dă încredere că speranța poate deveni cândva, să sperăm că într-un viitor apropiat, realitate:

„Timișoara a devenit de mai mulți ani o asemenea platformă de afirmare. Capitala Culturală i-a dat un plus de coerență și de strălucire.

În plus, Capitala Culturală a demonstrat ce poate face arta dacă este susținută – poate aduce demnitatea unui oraș modern, creativitate nemăsurată.

În zilele de până acum, Timișoara a arătat că este o adevărată Capitală, cu nimic inferioară marilor capitale ale lumii. Racordată la cele mai valoroase tendințe, la fluxul ideatic al contemporaneității, sensibilă, diversă, inclusivă, liberă, tolerantă, multiculturală. ”.

Am plecat de la Casa Jecza, din acea lume a armoniei desăvârșite, cu convingerea că vorba francezului ”Partir c’est un peu mourir” este perfect adevărată.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!


Distribuie articol: