Câştigul salarial mediu brut a fost de 7.258 de lei în august 2023, cu 59 de lei (0,8%) mai mic decât în luna precedentă, iar cel net s-a situat la 4.531 de lei, în scădere cu 34 lei (0,7%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date joi publicităţii.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 10.419 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante – 2.542 de lei.
În august 2023, comparativ cu august 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,2%.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 105,3% în luna august 2023 faţă de luna august 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 98,8% în luna august 2023 faţă de luna iulie 2023. Faţă de octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost în august de 229,6%, cu 3,0 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2023.
O soluție la scumpirea energiei: vecinii din bloc s-au unit și au devenit prosumatori
„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, precizează INS.