Câştigul salarial mediu net a crescut în iunie, nominal, cu 14,3%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 2.721 lei, dar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 8,4%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de news.ro.
În mai, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 2.704 lei, dar creşterea reală a fost de 8,5%. În iunie, indicele câştigului salarial real (câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum – n.r.) faţă de aceeaşi lună a anului trecut a fost de 108,4%.În iunie, câştigul salarial mediu nominal net a crescut faţă de luna precedentă cu 17 lei (+0,6%).
Indicele câştigului salarial real a fost de 100,6% pentru luna iunie faţă de luna precedentă. În iunie, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, 6.473 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 1.557 lei.
În iunie, faţă de luna mai, în majoritatea activităţilor, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).