Curtea Constituţională (CCR) a decis că nu există conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în privinţa constituirii completurilor de trei judecători.
La începutul lui noiembrie anul trecut, președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, și Avocatul Poporului, Renate Weber, au sesizat CCR cu privire la modalitatea de constituire a completurilor de apel de 3 judecători de la Înalta Curte. Cei doi au reclamat faptul că judecătorii din completurile de apel de 3 judecători de la ÎCCJ nu au fost trași la sorți.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins criticile, în punctul de vedere trimis CCR, Înalta Curte precizând că a respectat legea și că, atât timp cât prevederile legale au fost respectate, nu poate fi un conflict juridic de natură constituțională.
„Invităm Curtea Constituțională să constate că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Colegiul de conducere, nu se află în prezența unui conflict juridic de natură constituțională, în condițiile în care a respectat, în integralitate, dispozițiile Legii nr 304/2004”, a arătat președinta Înaltei Curți, Alina Corbu.
Tot legiuitorul a conferit colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești atribuția de a stabili compunerea completurilor de judecată, cu respectarea cerinței asigurării continuității acestora, și implicit a garantării dreptului la un proces echitabil. Iar procedura tragerii la sorți este stabilită de legiuitor doar în cazul completurilor de 5 judecători, se mai arăta în punctul de vedere al Instanței supreme.
Înalta Curte a concluzionat că problema semnalată nu poate fi calificată ca o veritabilă cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională.
Unul dintre beneficiarii acestei acțiuni ar fi fost fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, aflat în penitenciarul Rahova.
CCR și-a schimbat optica de când Liviu Dragnea a devenit infractor
Curtea Constituțională a admis în 3 iulie 2019 sesizarea lui Florin Iordache, considerând că există conflict între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție privind completurile de 3 judecători specializate pe corupție de la Instanța Supremă.
Florin Iordache afirma că ICCJ a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile către Florin Iordache.
Demersul putea anula decizia completul de 3 judecători de la ÎCCJ, care îl condamnase în primă instanță pe Dragnea la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.
Decizia nu a avut efect asupra procesului lui Liviu Dragnea.
Din păcate au scăpat politicieni infractori de pușcărie, pentru moment
Instanța Supremă a decis în 21 octombrie rejudecarea dosarului de corupție al lui Dan Șova, acesta devenind primul beneficiar al deciziei CCR privind lipsa de legalitate a completurilor de trei judecători.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis suspendarea procesului în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare și va sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a vedea, în contextul deciziei CCR pe completurile de trei judecători, dacă are prioritate legislația națională sau cea europeană.
În noiembrie anul trecut, CCR a stabilit că Înalta Curte nu ar fi interpretat legislația corect și nu ar fi constituit legal completurile de 5 judecători care dau sentințele definitive în dosarele demnitarilor și magistraților. Decizia a dus la rejudecarea mai multor cazuri celebre și la eliberarea unor oameni politici precum Elena Udrea, Dan Șova sau Constantin Niță.