Curtea Constituţională a respins modificările aduse Codurilor penale, deoarece Parlamentul nu a transpus în integralitate deciziile de neconstituţionalitate luate anterior de CCR în materie penală, Legislativul neavând dreptul să facă o selecţie a acestor decizii atunci când modifică o lege.
Modificările operate la Codul penal și de procedură penală în Comisia Iordache, conform indicațiilor lui Liviu Dragnea, au fost extrem de criticate atât de organizațiile profesionale ale magistraților, dar și de Comisia de la veneția și Comisia Europeană, care au apreciat că noua formă a celor două acte normative avantajează infractorii și pun bețe-n roate justiției.
Ambele Coduri au fost respinse de două ori de Curtea Constituțională, iar acum se vor întoarce în Parlament, unde, cel mai probabil, vor fi respinse. Adoptarea lor, înainte de încarcerarea lui Liviu Dragnea, a fost făcută cu voturile parlamentarilor PSD, ALDE, UDMR și ai unor deputați din grupul minorităților naționale.
Curtea Constituţională a dat publicităţii joi motivele pentru care a admis, pe 29 iulie, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis şi a respins modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală.
„Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reţine că, în cadrul procedurii de punere de acord a unei legi/norme declarate neconstituţionale cu o decizie a Curţii Constituţionale, Parlamentul, în principiu, are libertatea de a decide dacă modifică acea lege/normă strict în sensul celor statuate de Curte sau dacă abandonează intervenţia asupra textului în cauză prin eliminarea normei sau chiar prin respingerea legii. Însă această libertate a Parlamentului este restrânsă atunci când se interpune o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată în cadrul controlului a posteriori prin care norma în vigoare, care face obiectul intervenţiei legislative, a fost declarată neconstituţională. Într-o atare ipoteză, Parlamentul este obligat ca, odată declanşată procedura de modificare a legii în vederea punerii sale de acord cu Constituţia, să adopte normele care transpun actul jurisdicţional al Curţii, eliminând viciile de neconstituţionalitate constatate. Într-o interpretare contrară, ar însemna că, în aplicarea art.147 alin.(1), (2) şi (4) din Constituţie, legiuitorul, în cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curţii Constituţionale, are un drept de selecţie cu privire la acestea, prin actul său decizional putând chiar să menţină în legislaţie norme afectate de vicii de neconstituţionalitate, fapt ce nu poate fi acceptat”, se arată în motivarea CCR.
În opinia CCR, procesul de reexaminare a unei legi implică în mod obligatoriu o conduită loială din partea Parlamentului şi o analiză aplicată şi responsabilă a tuturor textelor declarate neconstituţionale, prin raportare la considerentele deciziei.
CCR arată că, în procedura de transpunere a două decizii ale Curţii – Decizia nr.368 din 30 mai 2017 şi Decizia nr.405 din 15 iunie 2016, Parlamentul nu a respectat caracterul obligatoriu al celor statuate de Curte, normele adoptate anulând efectele acestor acte jurisdicţionale.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, este neconstituţională. În acest sens, Curtea a reţinut, în esenţă, faptul că, în cadrul procesului de reexaminare a legii, Parlamentul nu a transpus în integralitate deciziile Curţii Constituţionale incidente în materie penală. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată încalcă art.147 alin.(2) din Constituţie”, a transmis CCR.
