Ce se întamplă cu voucherele de vacanță pentru cadrele didactice în 2017

0
8616
cadre didactice

Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa, a declarat astăzi, 25 ianuarie, că fiecare bugetar va primi un voucher de vacanță în valoare de 1.450 de lei de la 1 iulie și că s-a confirmat garantarea acoperirii creșterilor salariale conform actelor normative date până acum legate de salariile din sectorul bugetar, anunță Agerpress.

Problema voucherelor de vacanță nu se va amâna decât până la 1 iulie

“Discuțiile au fost în general legate de parametrii macroeconomici ai bugetului pe 2017, pentru că au avut și câteva elemente pentru viitor. Ceea ce este important, este că s-a confirmat garantarea acoperirii creșterilor salariale conform actelor normative date până acum legate de salariile din sectorul bugetar, pe de o parte. Pe de altă parte, problema voucherelor de vacanță nu se va proroga decât până la 1 iulie. De la 1 iulie se va aplica un voucher de vacanță pentru fiecare bugetar în valoarea salariului minim garantat în plată de 1.450 lei”, a spus Hossu.

Acordarea fondurilor de premiere va fi prevăzută în noua lege de salarizare unitară

Hossu a mai spus că singura deficiență rămâne faptul că acordarea fondurilor de premiere va fi prorogată pentru începutul anului viitor și va fi prevăzută în noua lege de salarizare unitară, care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie.

Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, publicat luni pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, acordarea unor drepturile salariale și de altă natură de care ar trebui să beneficieze personalul din sectorul bugetar, precum premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanță etc., va fi amânată până la 31 decembrie 2017.

“Se propune extinderea aplicării și pe perioada 1 martie — 31 decembrie 2017 a unora dintre măsurile aprobate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016”, se menționează în proiectul citat.

Citește și: Reguli noi pentru admiterea la liceu începând din 2017-2018

 

Printre măsurile cuprinse în OUG 99/2016 se numără suspendarea acordării de premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanță, ajutoare/indemnizații la ieșirea la pensie/trecerea în rezervă, menținerea la nivelul în plată a unor indemnizații acordate pentru anumite categorii de beneficiari (indemnizațiile prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, indemnizații academicieni și urmașii acestora etc.), prorogarea aplicării unor prevederi din domeniul învățământului, printre care și cea referitoare la acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I — IV din învățământul de stat și confesional, până la 1 ianuarie 2018 etc.

Prin OUG 99/2016, drepturile menționate au fost suspendate pentru perioada 1 ianuarie — 28 februarie 2017.

Sursa foto: www.romaniacurata.ro

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele

*