Cele 22 de firme înființate de Firea consumă 70 de milioane de euro pe an numai pentru plata salariilor, deși nu reușesc să-și realizeze planurile de afaceri

0

324.313.000 de lei, aproximativ 70 de milioane de euro, sunt prevăzuţi, în total, în bugetele pe anul 2018 ale celor 22 de companii municipale desfiinţate ieri de Curtea de Apel Bucureşti. Sumele reprezintă totalul bugetelor stabilite de municipalitate pentru plata salariilor, a indemnizaţiilor membrilor Consiliilor de Administraţie şi a altor bonusuri pentru angajaţi, calculate de G4Media.ro.

În bugetele majorităţii companiilor sunt prevăzute fonduri pentru bonuri de masă sau tichete de vacanţă. Suma ar fi fost mult mai mare, dar o parte dintre companii au cerut diminuarea bugetelor cu o lună înainte de final de an, după ce au realizat că nu sunt în stare să realizeze planurile de afaceri prognozate. Cu toate acestea, majoritatea companiilor care au recunoscut reducerea activităţii au mărit salariile angajaţilor.

Cele mai mari salarii medii, de peste 2000 de euro/lună, sunt plătite de Compania Municipală Publicitate şi Afişaj.

Compania Municipală Publicitate şi Afişaj are un câştig mediu salarial declarat de 10182.29 de lei brut/lună, conform rectificării bugetare aprobare la finalul acestei luni. La începutul anului, pentru această companie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti stabilise un salariu mediu lunar de doar 8145 de lei, aşadar, la finalul anului, angajaţii acestei firme înregistrează o creştere a veniturilor de 2037 de lei/lună, doar din salariu.

10676 de lei brut/lună este salarial mediu câştigat în Compania Municipală Dezvoltare Durabilă. Cheltuielile pentru plata celor 115 salariaţi pe care îi aprobase Consiliul General Bucureşti în bugetul din luna martie se ridicau la 14.862.000 de lei. În cazul acestei companii, cheltuielile totale cu angajaţii se ridică la 16.296.000 de lei, asta înseamnă, în medie, un venit în plus de 12.469 de lei anual din bonusuri sau alte facilităţi.

Salarii medii de peste 1500 de euro brut/lună sunt plătite de Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat S.A – 7675.85 de lei brut/lună, Compania Municipală Iluminat Public – 7626 de lei brut brut/lună şi 20, Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti S.A. – 7690 de lei brut brut/lună şi Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti S.A. – 7330 de lei/lună.

Alte 8 companii dau salarii medii de peste 1000 de euro brut/lună: Compania Municipala Agrement S.A – 5063 de lei brut/lună ( în noiembrie la rectificare, această firmă a majorat salariul mediu faţă de cel aprobat prin bugetul din martie cu 2250 de lei), Compania Municipală Turistică S.A. – 4762 de lei brut/lună (în noiembrie la rectificare, această firmă a majorat salariul mediu faţă de cel aprobat prin bugetul din martie cu 963 de lei), Compania Municipală Parking S.A. – 4893 de lei (noiembrie la rectificare, această firmă a majorat salariul mediu faţă de cel aprobat prin bugetul din martie cu 2990 de lei), Compania Municipală Medicală S.A. – 6667 de lei/lună, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde – 5398 de lei brut/lună, Compania Municipală Consolidări S.A. – 6720 de lei brut/lună, Compania Municipală Energetică – 6343 de lei/lună, Compania Municipală Sport Pentru Toţi -8542 de lei/lună.

În cazul Companiei Municipale Managementul Transportului Bucureşti S.A. nu fost publicat salariul mediu lunar, iar Compania Municipală Pază şi Securitate câştig mediu salarial furnizează un salariu mediu de 863,77 de lei, sub salariul minim pe economie.

Restul de şase companii municipale au declarat că plătesc angajaţii cu minimum 700 de euro brut/lună: Compania Municipala Eco-Igienizare S.A. – 3510 lei brut/lună, Trustul de Clădiri Metropolitane S.A. – 3811,39 de lei brut/lună,Compania Municipală Imobiliară – 3998 de lei brut/luna ( cu un plus de 621 de lei, conform ultimului buget aprobat), Compania Municipală Cimitire Bucureşti S.A. – 3450 lei brut/lună, Compania Municipala Parcuri si Gradini S.A. – 4427 de lei brut/lună. Compania Municipală Străzi Poduri şi Pasaje – 3687 lei brut/luna

Majoritatea bugetelor acestor companii în care sunt stabilite şi salariile au fost votate în şedinţa din 28 martie 2018. Companiile care au cerut municipalităţii, în şedinţa din noiembrie, să le aprobe reducerea bugetelor ca urmare a reducerii activităţii au declarat angajaţi mai puţini decât cei estimaţi iniţial. Conform aceloraşi date analizate de G4Media.ro, în companiile Gabrielei Firea urmau să fie angajaţi 7765 de oameni, 3050 doar la Compania de Pază şi Securitate.

Citește și ISU nu a dat acord pentru sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, la care sunt așteptați 30.000 de credincioși: „Este ilegal. Se face pe răspunderea organizatorului“

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele