Centru de vaccinare pe Transalpina

0

Prefectura Vâlcea anunţă deschiderea unui centru de vaccinare drive-thru pe Transalpina, sâmbăta vitoare, în 17 iulie. Centrul va funcţiona între orele 10.00 şi 18.00 şi se vor administra serurile Pfizer şi Janssen.

 

”Sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Vâlcea, sâmbătă, 17 iulie a.c., pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, va fi deschis un centru de vaccinare de tip drive – through. Centrul, unic în ţara noastră, va funcţiona pentru început doar în ziua de 17 iulie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, în cadrul lui urmând să fie administrate serurile Pfizer şi Janssen (vaccin în doză unică produs de compania Johnson&Johnson)”, a transmis, luni, Prefectura Vâlcea.

Instituţia precizează că cei care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul Pfizer se pot prezenta pentru rapel la orice centru de vaccinare (fix sau mobil) din ţară, în care se administrează acest tip de vaccin.

”Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele şi drumeţiile să se bucure de priveliştea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, o oferă. Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centrul de vaccinare. Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă şi numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră şi a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a transmis prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

Campioana Mondială, eliminată la București

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele