Chichirău îi cere primarului Chirica să demisioneze

2

Deputatul USR Cosette Chichirău îi cere primarului Mihai Chirica să demisioneze în termen de 7 zile, menţionând că în cazul în care nu va face acest lucru, va declanşa un referendum de demitere a acestuia.

 

„De-a lungul anilor, am văzut cum s-a adunat averea nejustificată a domnului Chirica. De un număr de ani vedem cum se adună dosarele şi am ajuns la un număr îngrijorător. El are acum şase dosare în care este implicat. A ajuns nu doar în imposibilitatea psihică de a administra Primăria Iaşi, ci şi în imposibilitatea fizică de a mai exercita mandatul. Primarul Chirica este sub control judiciar, primind interdicţie de 60 de zile de a intra în Primărie, de a comunica direct sau indirect cu oricine din această instituţie. Sigur, va contesta decizia, dar noi credem că, prin simpla impunere a acestor măsuri, este un motiv extrem de grav să îşi dea demisia. În cazul în care domnul Chirica nu-şi dă demisia din funcţia de primar al Iaşiului în termen de o săptămână, credem că e suficient să îşi organizeze viaţa personală, vom organiza un referendum de demitere, vom spune tuturor ieşenilor situaţia în care se află primarul Iaşiului”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul USR Cosette Chichirău.

Mihai Chirica, primarul Iașului, pus sub control judiciar de DNA

Declaraţia a fost făcută la o zi după ce procurorii DNA au anunţat că primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc. Conform DNA, Mihai Chirica, în acest timp, nu are voie să exercite funcţia de primar.

În acelaşi dosar, a fost pus sub urmărire penală şi Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi uzurparea funcţiei.

Potrivit DNA, cei doi ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi.

Concret, este vorba de un bloc care ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie, fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10 octombrie 2018, emis de Municipiul Iaşi. Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a trei variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată.

Conform DNA, emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.

În perioada în care primarul Mihai Chirica se află sub control judiciar, toate atribuţiile sale sunt preluate de viceprimarul Daniel Juravle.

2 comentarii

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele