Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că decizia privind evaluarea activităţi miniştrilor aparţine premierului şi spune că nu îi poate „cere” acestuia „evidenţe”, afirmaţia fiind făcută în contextul în care a fost întrebat dacă va solicita demiterea ministrului Energiei, în situaţia în care acesta nu vine cu o propunere privind rezolvarea problemelor legate de criza preţurilor la electricitate şi gaze naturale.
„Cel care face prima evaluare a miniştrilor este primul-ministru. Nu pot să-i cer evidenţe domnului prim ministru Nicolae Ciucă şi este un om cât se poate de înţelept şi responsabil”, a afirmat Marcel Ciolacu, duminică seară, la Digi 24, întrebat dacă va solicita demiterea ministrului Energiei, Virgil Popescu, în situaţia în care acesta nu vine cu o propunere privind rezolvarea problemelor legate de criza preţurilor din domeniu.
Ciolacu a menţionat că nu a discutat cu premierul despre schimbarea din funcţie a ministrului Energiei.
Întrebat dacă România va negocia cu oficialii europeni reglementarea pe o perioadă limitată a preţurilor în domeniul energiei, Ciolacu a răspuns: „Dacă aceasta va fi decizia şi propunerea primului-ministru, se va ajunge la acest lucru, categoric”.
Acesta a ţinut să arate că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu mai are atribuţii privind reglementarea preţurilor în piaţa de profil.
Șansă enormă pentru România. O companie auto vrea să producă mașini lângă Cluj