Cîțu apelează la BNR pentru temperarea inflației

0
citu lansare campanie

Premierul Florin Cîţu susţine că are încredere că BNR va găsi soluţii pentru a tempera inflaţia, adăugând că speră ca măsurile de politică fiscală care vor fi luate în perioada următoare să dea rezultate bune.

 

“Vedem creşteri de preţuri în special la produsele nealimentare. La cele alimentare încă avem o creştere medie de trei la sută. Am încredere că BNR va găsi soluţii pentru a tempera dinamica inflaţiei. Tot azi (vineri – n.r.) avem şi o veste bună: investiţiile nete în economie au crescut faţă de anul trecut. Am avut investiţii record cu 10 la sută mai mari în primul semestru sau cu 12 la sută în trimestrul doi, ceea ce înseamnă că strategia noastră de a investi în economie pentru a creşte veniturile funcţionează. Sperăm ca politica fiscală pe care o implementăm va da rezultate bune în perioada următoare“, a declarat, la Iaşi, premierul Florin Cîţu.

Întrebat cum comentează înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă a scumpirilor la gaze naturale şi energie electrică, premierul Florin Cîţu a arătat că nu crede că aceasta este soluţia.

Vezi și Rata inflației a ajuns la 5,3% în luna august

“Comisia parlamentară a fost înfiinţată, nu cred că acolo este soluţia. O soluţie despre care am discutat este compensarea unei părţi din facturi. Cu plafonarea preţurilor e mai complicat. Suntem într-o economie liberală, în Uniunea Europeană nu cred că poţi să faci aşa ceva. Ne vom uita la toate soluţiile pentru a ne asigura că românii nu vor avea de suferit de pe urma acestor facturi“, a afirmat Florin Cîţu.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele