Cîțu: Ar trebui să ne întrebăm dacă Marcel Ciolacu nu este Liviu Dragnea, astăzi

0
Florin Citu

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a afirmat, miercuri, că soluţiile propuse de PSD pentru reducerea preţului la combustibil sunt comuniste. „Asta vrem, să aruncăm totul în aer, acum, când vine sezonul estival, să stea lumea la coadă să îşi cumpere benzină?”, s-a întrebat el, acuzându-i pe cei de la PSD că „sunt toţi oameni care au lucrat la stat, nu au avut niciodată o companie”, relatează News.ro.

 

„Preţul este determinat, într-o economie de piaţă, de cerere şi ofertă. În Ungaria, a creat cozi la benzinării. Asta vrem, să aruncăm totul în aer, acum, când vine sezonul estival, să stea lumea la coadă să îşi cumpere benzină? Gândiţi-vă că nicio companie nu mai vine să aducă benzină în România, dacă noi plafonăm preţul, când poate să o vândă oriunde în Europa”, a explicat Cîţu.

Preşedintele Senatului a afirmat că este nevoie de o analiză serioasă. „Nu aruncăm declaraţii publice şi profităm, şi asta văd că face PSD, profită de această situaţie pentru a-şi avansa o agendă politică. Nu vine cu soluţii reale pentru români”, a completat el.

„Pesediştii sunt toţi oameni care au lucrat la stat, nu au avut niciodată o companie. Un om, o companie îşi riscă propriul capital. Cum să spui unei companii că poţi să faci profit doar atât. Vă aduc aminte discursul lui Dragnea, care spunea exact ce spune astăzi Marcel Ciolacu, şi ar trebui să ne întrebăm dacă Marcel Ciolacu nu este Liviu Dragnea, astăzi, pentru că ne spunea la fel, multinaţionalele nu plătesc impozite, plătesc doar 1%, Marcel Ciolacu ne spune că plătesc 0,8%. Nu este adevărat. Dacă vorbim de solidaritate, în plină pandemie, companiile cu capital privat, capital străin, companii mici, mari, au plătit în avans la bugetul de stat impozite, pentru a-şi ajuta pe români”, a afirmat Cîţu.

„Problema este un pic mai complicată şi nu există soluţii din acestea heirupiste, pe care le dăm peste noapte. Problema este că avem o dinamică a inflaţiei cu mult mai mare decât a estimat Banca Centrală, în ultimul an de zile, fiecare estimare a arătat că inflaţia se va tempera, nu a fost aşa. Soluţia pentru a tempera toate preţurile, pentru că românii nu merg şi consumă doar combustibil (…) soluţia vine concomitent de la Ministerul de Finanţe şi de la Banca Centrală”, a spus preşedintele Senatului.

Florin Cîţu a precizat că „Ministerul Finanţelor trebuie să convingă pe toată lumea că deficitul nu va depăşi anul acest 5,8%, din PIB, şi chiar va fi redus, iar Banca Naţională are mult de muncă, să îi convingă pe investitori că rata inflaţiei va coborî spre ţintă mult mai rapid decât o face acum”.

„Este inadmisibil din punctul meu de vedere, şi aici trebuie să ne concentrăm toate resursele, să acceptăm ca inflaţia să fie peste 10% până în 2023. Vă daţi seama ce înseamnă asta? Anul acesta, preţurile să crească cu 10% şi anul viitor, la fel. Este foarte mult pentru români să ducă această povară”, a spus preşedintele Senatului.

Cîţu a menţionat că apelul PSD către ministrul Energiei, să vină în coaliţie cu soluţii în privinţa preţurilor la combustibil, reprezintă „declaraţii politice”.

„Vă aduc aminte că Ordonanţa 118, pe care am dat-o referitor la preţul din energie, a redus, a scăzut preţurile faţă de ianuarie în februarie şi faţă de februarie în martie, iar Ordonanţa desenată de PSD în aprilie a crescut preţurile la energie cu 28% şi la gaz, cu 26%. Trebuie să fim atenţi la soluţiile PSD, aici sunt declaraţii politice”, a mai afirmat Cîţu.

El a menţionat că, „dacă ne concentrăm astăzi doar pe acest sector, pierdem lupta cu inflaţia în general”.

„Soluţiile pe care le vedem sunt comuniste. Noi nu am ieşit în stradă, în 1990, să scăpăm de cozi, de la penurie care veneau de la plafoane la preţuri, ca să venim astăzi cu plafoane la preţuri. Asta este o prostie. Şi la fel, este o altă prostie la PSD cea cu marja de profit. (…) România are nevoie de capital. Cum să vii să condiţionezi profitul, printr-o decizie a guvernului, când tu vrei să ataci capitalul”, a mai spus Florin Cîţu.

Vezi și Încă un rând de replici Cîțu Ciolacu: ”să îi dea un telefon”

Florin Cîţu a precizat că alte state au intervenit prin reduceri de TVA, cum e cazul Poloniei, dar nu a scăzut preţul.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele