Autorităţile pregătesc o rectificare bugetară care ar putea fi aprobată de Guvern săptămâna viitoare, cele mai multe resurse urmând să fie alocate Ministerului Sănătăţii, a anunţat, astăzi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, domnul Cîțu a afirmat: „Vom face o rectificare bugetară, care sper să fie gata săptămâna viitoare, pentru că avem nevoie de resurse pentru Ministerul Sănătăţii, în special. Resursele care sunt astăzi la alte ministere trebuie să meargă către Ministerul Sănătăţii”.
Cu această ocazie, șeful de la Finanțe a vorbit şi despre Ordonanţa de Urgenţă referitoare la amânarea ratelor la bănci și a transmis că propunerea sa este ca această amânare să meargă până la 9 luni.
Conform ultimelor date oficiale, România înregistrează, până la acest moment, un număr de 794 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 79 vindecate şi 13 decedate.