Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat luni dacă va reveni Guvernul asupra deciziei de a nu se putea intra în restaurante şi cinematografe cu test negativ la COVID-19, că Parlamentul are în intenţie să facă o modificare legislativă în acest sens, una care să permită accesul cu test negativ, o variantă cu care este ce acord şi pe care o va susţine.
El a adăugat că Parlamentul se poate mobiliza şi adopta foarte rapid astfel de modificări la lege, cum a fost şi în cazul Legii consumatorului vulnerabil.
„Acea propunere a venit de la specialişti. Este o propunere pe care au susţinut-o în unanimitate specialiştii. Am vorbit cu fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru. Se pare că există voinţă în Parlament pentru a modifica în acest sens – să se permită şi cu testare. Eu sunt de acord. O voi susţine, dacă în Parlament va fi modificată şi se va introduce şi testarea. Se poate modifica. Au găsit şi o altă variantă. Veţi vedea că putem să o facem şi în Parlamentul României”, a declarat Florin Cîţu, întrebat luni dacă va reveni asupra deciziei privind accesul în cinematografe şi restaurante persoanelor care prezintă test negativ COVID.
Președintele Cîțu s-a sucit: Vom negocia cu toate partidele, inclusiv cu AUR și PSD