Ciucu: „tărăgănarea” adoptării certificatului verde COVID, „o profundă criză de leadership”

1
Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucum primar Sector 6

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, afirmă că „tărăgănarea” adoptării certificatului verde COVID în Parlament demonstrează „o profundă criză de leadership, în care o mega coaliţie nu poate impune o măsură simplă şi de bun simţ, din calcule electorale”.

 

„Liderii adevăraţi îşi asumă inclusiv decizii nepopulare, dar corecte, pentru că nu sunt lideri pentru a-şi conserva încrederea populaţiei, ci pentru a lua deciziile bune pentru societate. Într-o ţară cu o rată de vaccinare ca a noastră nici nu trebuie să mai stăm la discuţii. Iar şoşocii şi alţi vadimi mai mici ar trebui luaţi pe sus pentru subminarea sănătăţii publice. Altfel, am putea conduce ţara pe bază de sondaje de opinie şi bruma asta de democraţie să denatureze în forma ei platoniană corespunzătoare, anarhia. Şi aşa nu suntem foarte departe de anarhie, iar autoritatea publică doar autoritate nu mai este”, a scris Ciucu, marţi, pe Facebook.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, declara, pe 22 decembrie, că s-a convenit adoptarea proiectului privind certificatul COVID până la finalul anului. „Este convenit să avem certificatul COVID până la finalul anului”, spunea Ciolacu, la Parlament, adăugând că există timpul necesar.

Vezi și Ciprian Ciucu nu susţine formarea unei coaliţii de guvernare cu PSD

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, afirma, la rândul său, că liberalii susţin orice proiect de lege privind introducerea obligativităţii certificatului COVID la locul de muncă care să crească rata vaccinării şi doresc ca acesta să fie dezbătut şi votat în Parlament. El sublinia că actuala coaliţie guvernamentală are o majoritate de 70% în Legislativ.

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele