Clipul anti referendum realizat de Papaya, produce nemulțumiri în coaliție: Lider ALDE cere Protecției Copilului să intervină

0

Steluța Cătăniciu, vicepreședinte ALDE, cere Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție ”să ia atitudine” față de folosirea unor copii în clipul intitulat „Copiii referendumului” realizat de agenția de publicitate Papaya pentru a îndemna la boicotarea scrutinului din week-end.

”În aceste zile este distribuit pe internet un videoclip revoltător, în care mai mulți copii sunt folosiți la filmarea unor scene violente, sub denumirea „Copiii referendumului”, mesajul transmis fiind acela de boicotare a referendumului din 6 – 7 octombrie. Modul în care a fost realizat acest videoclip reușește să revolte și să dezvăluie gândirea bolnavă a celor care au fost în stare să folosească minori pentru transmiterea unui astfel de mesaj cu un impact atât de puternic, sugerând metode folosite de Inchiziție, care vor fi puse în practică după validarea referendumului și arată cât de jos pot ajunge cei care nu înțeleg dreptul la liberă exprimare. Referendumul este cel mai democratic mod de exprimare al unui popor liber, reprezentând expresia suveranității naționale a acestuia”, a scris Cătăniciu într-un comunicat de presă.

Comunitatea Declic a lansat luni un spot care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Clipul a fost produs de agenția de publicitate Papaya Advertising, autoarea mai multor spoturi cu puternic mesaj social.

Spotul intitulat ”Copiii referendumului”, iar mesajul este ”Pentru ca răul să nu se întâmple, e suficient ca oamenii buni să stea acasă”.

”Comunitatea Declic lansează clipul ”Copiii referendumului”, produs de Papaya Advertising. Clipul prezintă viitorul copiilor noștri, dacă mergem la referendum și îl validăm”, a anunțat comunitatea într-un comunicat de presă.

Citește și Netflix ironizează referendumul pentru redefinirea familiei

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele