Compania Națională de Investiții (CNI) a finalizat recepția Stadionului din cadrul Complexului sportiv din Craiova. Obiectivul a fost predat către beneficiar, respectiv Primăria Craiova.
Obiectivul de investiții urmează să primeasca avizele din partea ISU, FRF si LPF, sarcina obținerii acestora revenind beneficiarului, respectiv Primăria municipiului Craiova care răspunde de asemenea și de organizarea de competiții sau alte manifestări în cadrul complexului sportiv.
Stadionul de fotbal, cu o valoare de aproximativ 240 milioane de lei, are o capacitate de 30.983 de locuri în tribune pentru spectatori, după cum urmează:
- 232 de locuri pentru persoane cu dizabilități în scaune cu rotile, inclusiv însoțitori;
- 350 de locuri pentru reprezentanții mass-media;
- 2368 de locuri pentru spectatori VIP, din care 440 de locuri în loje;
- 28.033 de locuri pentru public.
Inaugurare cu un amical între U Craiova și Slavia Praga?
Complexul beneficiază de spații destinate sportivilor (vestiare cu grupuri sanitare, săli de antrenament, cabinet medical), presei (tribună media, zonă de lucru pentru presă, sală de conferințe, zonă mixtă, zonă flash interviu și studiouri TV etc.), administrație (birouri, săli de ședință și proiecție, spații de depozitare, vestiare etc.), zonă de cazare sportivă cu camere și cu facilități de recuperare pentru sportivi.
De asemenea, este prevăzut cu parcări și accese de diferite categorii concepute și realizate într-o manieră de organizare flexibilă, care permite folosirea optima a spațiului, în funcție de necesitățile organizatorilor de evenimente din fiecare dintre cele 3 obiective : Stadion de fotbal, Sala Polivalenta și Stadion de atletism.
Sursa: CNI a finalizat stadionul din Craiova. Primăria trebuie să obțină avizele ISU, FRF și LPF