CNN: Autoritățile mai multor țări au observat nave rusești în apropierea scurgerilor de gaze de la conductele Nord Stream

1

Oficialii europeni de securitate au observat, luni și marți, nave militare rusești în apropierea scurgerilor de gaze de la conductele Nord Stream, potrivit unor surse al CNN.

Nu se știe dacă există vreo legătură între aceste nave și exploziile care au provocat scurgerile de gaze, dar este unul din factorii luați în considerare în cadrul investigațiilor, au precizat sursele.

De asemenea, submarine rusești au fost observate în apropiere săptămâna trecută, a spus una dintre surse.

Trei oficiali americani au spus că SUA nu au o explicație clară pentru acest incident, la câteva zile după ce presupusele explozii au provocat trei spărturi diferite în conductele Nord Stream. O a patra scurgere de gaze a fost observată miercuri, conform Pazei de Coastă suedeze.

Ministerul de Externe rus a afirmat, joi, că avariile de la conductele Nord Stream, care au determinat scurgeri de gaz în largul coastelor daneze şi suedeze, s-au produs într-o zonă „aflată sub controlul” agenţiilor de informaţii americane, informează Reuters.

„S-a întâmplat în zonele comerciale şi economice ale Danemarcei şi Suediei. Acestea sunt ţări NATO-centrice.

Sunt ţări care sunt complet controlate de serviciile de informaţii ale SUA”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Ea nu a furnizat dovezi privind controlul SUA asupra Suediei şi Danemarcei, menţionează Reuters, amintind şi că Rusia critică frecvent influenţa şi sprijinul militar american pentru Europa.

Danemarca este membră a NATO, iar Suedia este pe cale să devină, după ce a renunţat la politica sa istorică de nealiniere, în urma invaziei ruse din Ucraina.

UE a afirmat că suspectează un act de sabotaj şi a promis un răspuns „robust” la orice avariere intenţionată a infrastructurii sale energetice.

Deşi niciuna dintre conductele avariate nu era în funcţiune în momentul presupusului sabotaj, ele erau încărcate cu gaz, care continuă să se scurgă în Marea Baltică.

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele