Meteorologii au emis Cod galben de ploi importante cantitativ în nordul Munteniei şi sud-vestul Moldovei şi de ninsori abundente, intensificări ale vântului şi viscol, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
Avertizarea este valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), avertizarea Cod galben va fi în vigoare de sâmbătă, de la ora 8.00, până duminică, la ora 10.00.
„În nordul Munteniei şi în sud-vestul Moldovei, cu precădere în zona subcarpatică şi la altitudini mai mici de 1.700 m, vor predomina ploile. Acestea vor fi în general importante cantitativ şi se vor acumula peste 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp. În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută”, a transmis ANM.
Temporar, va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice şi estice se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe alocuri 15-20 l/mp.
În Bucureşti, până sâmbătă dimineaţă cerul va fi noros, iar până spre orele serii, trecător va mai ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade, iar cea minimă de 2-3 grade. Din a doua parte a nopţii se va forma ceaţă, care trecător va fi asociată cu burniţă.
Sfaturile lui Alexandru Rafila nu recomandă bolnavilor de COVID-19 să ia antibiotice