Serviciul de meteorologie din Marea Britanie (Met Office) a emis al doilea cod roşu cu privire la furtuna Eunice, cea mai puternică furtună din ultimele decenii, pentru zona Londrei, sud-estul şi estul ţării şi a informat cetăţenii să nu părăsească locuinţele.
Meteorologii avertizează că Eunice ar putea aduce rafale de vânt de până la 145 de km/h vineri, provocând perturbări semnificative şi întreruperi de curent.
BBC Weather a comunicat că „ar putea fi una dintre cele mai periculoase furtuni din ultimele trei decenii”.
Meteorologul BBC Weather, Ben Rich, a spus că se aşteaptă ca Eunice „să provoace daune, perturbări uriaşe şi inundaţii în zona de coastă”. El a mai precizat că este „imposibil să ştim exact cât de periculoasă va fi această furtună”.
„Vânturile cu aceeaşi intensitate vor avea un impact diferit în diverse regiuni ale Regatului Unit – de exemplu, coastele din vestul Scoţiei sunt mult mai bine pregătite pentru vânturi de 129 km/h decât zona de interior din sudul Angliei”, afirmă meteorologii.
Meteorologul BBC Wales, Derek Brockway, a afirmat că, deşi Eunice nu este un uragan, rafalele de vânt vor atinge nivelul de forţă al uraganului.
Codurile roşii sunt rare şi înseamnă că acoperişurile ar putea fi aruncate în aer, liniile electrice doborâte şi copacii smulşi, iar rămăşitele din aer pot pune în pericol viaţa oamenilor. Avertismentul vizează sud-vestul Angliei şi sudul Ţării Galilor.
Sute de şcoli vor fi închise în Cornwall, Devon Somerset şi Bristol, iar circulaţia trenurilor din Ţara Galilor este suspendată.
Eunice este a doua furtună din această săptămână care loveşte Marea Britanie, după ce furtuna Dudley a lovit părţi din Scoţia, nordul Angliei şi Irlanda de Nord, lăsând mii de case fără curent electric.
Oamenii au fost avertizaţi să „îşi lege” obiectele din grădini, să închidă uşile şi ferestrele şi să ţină maşinile încuiate în garaje, dacă este posibil, departe de copaci şi pereţi.
Met Office a recomandat evitarea călătoriilor în momentul în care rafalele de vânt ating cele mai mari viteze.
Există posibilitatea ca rafalele de vânt ale furtunii Eunice şi o posibilă furtună puternică să se combine cu mareele de primăvară şi să producă inundaţii de coastă în vestul, sud-vestul şi în sudul ţării.
Gulag sovietic în Rusia: Alexei Navalnîi riscă 15 ani de închisoare