Comuna Saelele, unde a copilărit Liviu Dragnea, executată silit de Tel Drum

Informateca

Comuna Saelele, din județul Teleorman, unde a copilărit Liviu Dragnea, a fost executată silit de societatea Tel Drum, după ce mai multe lucrări de canalizare realizate în comună nu au fost achitate. Decizia Judecătoriei Turnu Măgurele e definitivă, deoarece Primăria nu a făcut contestație.

Judecătoria Turnu Măgurele a hotărât, în 11 octombrie, demararea procedurii de executare silită a localității Saelele, după ce autoritățile locale nu au putut plăti o datorie către Tel Drum SA, firmă atribuită de procurori lui Liviu Dragnea.

Datoria este din anul 2012, când Primăria Saelele a încheiat un contract de lucrări cu societatea Tel Drum SA pentru construirea unei rețele de canalizare. Ulterior, Primăria nu a putut achita întreaga sumă aferentă lucrărilor, astfel că Tel Drum a apelat la instanță pentru a-și recupera banii.

Magistrații Judecătoriei Turnu Măgurele au decis că se „autorizează creditoarea SC Teldrum SA să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru suma de 2.353.434,42 lei (…) la care se adaugă cheltuielile de executare aferente”.

- Publicitate -

Decizia instanței este definitivă, întrucât, în timpul procesului, reprezentanții Primăriei Saelele nu au contestat nici modul în care a fost calculată datoria, nici modul de executare silită a acesteia.

Contactat pentru a explica situația, primarul comunei Saelele, Gabriel Cîrjan, nu a răspuns.

Comuna Saelele din județul Teleorman are puțin peste 2.500 de locuitori, ale căror principale ocupații sunt agricultura sau legumicultura.

Citește și Dăncilă s-a întâlnit cu șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, premierul Emiratelor Arabe Unite

De Vlad Mitu

- Publicitate -
Etichete:
Distribuie articol:
Informateca