biserica de pe trotuar

Constanța: Biserică construită fără autorizație pe trotuar, trebuie demolată

Stefan Alexiu

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a declarat, marţi, referitor la biserica din municipiul Constanţa pentru care există sentinţa judecătorească definitivă că lăcaşul trebuie demolat fiindcă a fost construit fără autorizaţie, că biserica va fi relocată şi că nu crede că are cineva curajul să o dărâme.

 

Teodosie a spus, într-o conferinţă de presă, că s-a discutat cu reprezentanţii autorităţilor locale în vederea relocării bisericii.

„S-a discutat, s-a discutat şi telefonic, se va reloca. Dacă nu se va găsi un loc, biserica aceea nu va dispărea. Cine are curaj să desfiinţeze o biserică cu atâţia enoriaşi? (…) Tot timpul a fost vorba de o relocare, nu de altceva, de ani de zile e vorba de relocare. Până se relochează, este o comunitate acolo care s-a format şi are nevoie de asistenţă religioasă. Pe plan mondial nu are dreptul nimeni să oprească manifestările religioase ale unor enoriaşi”, a afirmat arhiepiscopul Tomisului.

Întrebat dacă nici instanţa de judecată nu are dreptul să ceară dărâmarea bisericii, el a răspuns: „Cine are curaj să execute?”.

Vezi și ÎPS Teodosie critică preoții care au mașini scumpe, practică arte marțiale sau fac jogging

„Păi cum să ceară (n.r. – instanţa) dărâmarea bisericii? Cine are curaj să execute? (…) Se va reloca, nu cred că are cineva curajul să dărâme biserica. Eu cred că preoţii vor sta în biserică. Să văd, vor dărâma peste ei biserica? Aşa a fost …, dar era în timpul comunismului, când s-a demolat Sfânta Vineri, au fost câţiva oameni care au spus noi stăm aici, dărâmaţi-o peste noi. Erau alte restricţii şi i-au luat de acolo cu forţa, i-au încătuşat”, a declarat IPS Teodosie.

Citeste si...  Sărbătoare religioasă de 3 zile la Constanța organizată de Arhiepiscopia Tomisului

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis, pe 15 decembrie, că se vor gândi care este „cea mai bună cale” pe care o vor urma după ce Tribunalul Constanţa a decis, printr-o sentinţă definitivă într-un proces intentat de administraţia locală Arhiepiscopiei în urmă cu peste un an, că biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Constanţa trebuie demolată, fiind construită fără autorizaţie. Respectivul lăcaş de cult este cunoscut printre constănţeni drept „biserica de pe trotuar”.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *