Contra este convins că vom ajunge la Euro 2020

0

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Cosmin Contra, este convins că tricolorii pot ajunge la turneul final al Campionatului European.

“Poate ne-am fi dorit să depindem de noi, ar fi fost ideal, dar nu s-a putut şi datorită egalurilor făcute, iar asta a făcut diferenţa; dar eu sunt mulţumit de parcurs, sunt speranţe că la anul ne vom califica la Campionatul European. Şanse sunt întotdeauna, indiferent de urnă. Depinde şi de norocul pe care îl vom avea. Sunt şi în urna a doua echipe mai accesibile. Întotdeauna sunt echipe care îţi dau speranţe că poţi să câştigi împotriva lor. La o eventuală tragere la sorţi poţi să ai noroc şi să pici cu echipe mai accesibile. Dar nu facem calcule înainte să se termine această grupă. Nu ne place să facem acum aceste calcule. Depinde şi de tragerea la sorţi din decembrie, să vedem dacă o să ajungem la Euro. Hai să vedem configuraţia urnelor din decembrie. Presupunerile astea nu sunt bune. Hai să jucăm mai întâi”, a declarat Contra, informează digisport.ro.

Întrebat dacă va fi la curent permanent cu ce se întâmplă la Belgrad, selecţionerul a răspuns: “Sincer, e foarte greu să mă gândesc la meciul Lituaniei, când eu mă gândesc la meciul nostru, cum să alcătuiesc primul 11, cum să-i surprindem. Vom vedea ce se va întâmpla la meciul celălalt, dar important e noi să câştigăm în Muntenegru”.

Citește și: Gala “Pentru Femeile din Știință”. Patru cercetătoare din România au fost premiate

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele