Copiii, “purtători ascunşi” de coronavirus

0

Copiii pot fi “purtători ascunşi” de COVID-9 coronavirus şi pot avea un rol mai mare decât se credea în răspândirea COVID-19, relevă un studiu desfăşurat în două spitale din statul american Massachusetts şi prezentat în revista ştiinţifică Journal of Pediatrics.

 

”M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele două zile de infecţie”, spune Lael Yonker, directoarea Spitalului General din Massachusetts (MGH) şi autoarea principală a studiului. Ea a remarcat faptul că încărcăturile virale cu SARS-CoV-2 ale adulţilor internaţi în stare gravă sunt ”semnificativ mai mici” faţă de cele ale unui ”copil sănătos”, adică infectat, dar asimptomatic.

Pe lângă nivelul încărcăturii virale, cercetătorii de la acest spital şi de la Spitalul General pentru Copii din Massachusetts au examinat expresia receptorului viral şi răspunsul în anticorpi la copiii sănătoşi, la cei care au o infecţie acută cu SARS-CoV-2 şi la un număr mai redus de copii cu un sindrom inflamator multisistemic.

”În timpul acestei pandemii de COVID-19 am examinat în principal pacienţii cu simptome şi din acest motiv am ajuns la concluzia greşită că marea majoritate a celor infectaţi sunt adulţi”, semnalează Alessio Fasano, directorul Centrului de Cercetare pentru Imunologie şi Biologie Muconazală de la MGH, care atenţionează că cei mici ”sunt o sursă posibilă de răspândire a virusului şi trebuie ţinut cont de acest lucru în etapele de redeschidere a şcolilor”.

Deşi copiii infectaţi cu COVID-19 nu sunt în cazul acestei boli predispuşi la manifestări clinice la fel de grave ca ale adulţilor, ca purtători asimptomatici sau cu puţine simptome ei pot răspândi virusul inclusiv aducându-l de la şcoală la ei acasă.

Articolul din Journal of Pediatrics subliniază că acesta trebuie să fie un motiv special de preocupare pentru familiile din grupurile socio-economice lovite cel mai dur de pandemie şi pentru familiile în care copiii convieţuiesc alături de vârstnici.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele