Corina Creţu, mesaj pentru PSD: “Să nu pună MCV într-o cheie complotistă, că cineva ne vrea răul”

Redactie

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, consideră că România trebuie să continue drumul său european, apreciind că o eventuală părăsire a Uniunii Europene ar fi „o catastrofă naţională”, relatează Agerpres.

„Mesajul meu este acela că România trebuie să continue drumul său european. (…) Nu trebuie să ne jucăm cu viitorul nostru. (…) Este surprinzător ca o ţară care a cunoscut atâtea beneficii din partea Uniunii Europene (…) să dai cu piciorul tuturor acestor oportunităţi. Nu cred că îşi doreşte cineva acest lucru şi îmi pare rău că a venit, nu ştiu, din neant, această posibilitate ca România să iasă vreodată din Uniunea Europeană. Deci asta, după părerea mea, ar fi o catastrofă naţională şi vom fi cu toţii responsabili pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri”, a declarat Corina Creţu miercuri, la un post TV.

Ea a mai spus că, după rezoluţia privind statul de drept în România adoptată de Parlamentul European şi ultimul Raport MCV, nu ar trebui să se creeze pe plan intern impresia că Uniunea Europeană ar vrea răul României.

„Aş vrea ca partidele să privească cu înţelepciune şi să nu pună într-o cheie complotistă, că cineva ne vrea răul. Este un rezultat a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Este greu de luptat cu o imagine deja creată, de aceea eforturile trebuie să fie suplimentate din acest punct de vedere. Sigur că acum intrăm şi într-o perioadă preelectorală legată de alegerile europarlamentare. Sunt cele mai politizate dezbateri în Parlamentul European”, a precizat Corina Creţu. 

Citește și Protest antiguvernamental de 1 Decembrie în Piața Victoriei: ”Să scapăm de grupul infracțional care a ajuns la conducerea României”


Citeste si...  Corina Crețu: "Am început să fiu atacată într-un mod șocant! Guvernul nu are depus niciun proiect major pentru finanțare cu fonduri europene"
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *