Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 1.319 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore.
De asemenea, au fost înregistrate 80 de decese. Numărul pacienţilor internaţi la ATI este 958.Judeţul Maramureş devine al doilea judeţ în care incidenţa cumulată a infectărilor cu COVID a trecut de 3, Până acum, doar judeţul Timiş se afla în această situaţie.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.210 teste RT-PCR (4.089 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.121 la cerere) şi 3.310 teste rapide antigenice.
”Până astăzi, 8 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 746.637 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 692.681 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.319 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile.
Cele mai multe cazuri noi sunt în Bucureşti – 259, urmat de Timiş – 139, Maramureş – 121.
Încă un judeţ, Maramureş, intră în scenariul roşu, alături de Timiş, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori depăşind valoarea 3.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 317 persoane au fost reconfirmate pozitiv.Până astăzi, 18.961 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.În intervalul 07.02.2021 (10:00) – 08.02.2021 (10:00) au fost raportate 80 de decese (44 bărbaţi şi 36 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 16 decese la categoria de peste 80 de ani.
76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.563. Dintre acestea, 958 sunt internate la ATI.Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.587.941 de teste RT-PCR şi 163.997 de teste rapide antigenice.
Nu există sancțiuni dacă te vaccinezi peste rând