Coronavirus: 24 de mii de români au nesocotit legea. Amenzi de 31 milioane lei

0

Poliţiştii au depistat, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3, peste 23.000 de persoane care nu au respectat măsura de restricţionare a circulaţiei, amenzile date acestora ridicându-se la peste 31 milioane lei, informează sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

 

Potrivit unui comunicat al GCS de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3, poliţiştii au depistat 23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 31.410.624 de lei.

De asemenea, structurile abilitate ale MAI au întocmit, până în prezent, 209 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 4.235 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 4.235 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit patru dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele