Coronavirusul a ajuns în Antarctica, ultimul continent care rămăsese neinfectat, a anunţat armata chiliană.
Cel puţin 36 de oameni au fost infectaţi la baza sa Bernardo O’Higgins, între care se află 26 de militari şi 10 contractori civili care asigură activităţile de întreţinere. Baza permanentă, operată de armata din Chile, se află lângă vârful unei peninsule din capătul cel mai nordic al Antarcticăi.
Personalul ”este deja izolat corespunzător şi monitorizat constant” de către autorităţile medicale din regiunea Magallanes din Patagonia, potrivit armatei, care a precizat că deocamdată nu există complicaţii.
Staţiunile militare şi de cercetare din Antarctica, unele dintre cele mai izolate din lume, au luat în ultimele luni măsuri extraordinare pentru a ţine virusul la distanţă, anulând turismul, reducând activităţile şi plasând în carantină facilităţile.
Cercetători ai British Antarctic Survey au estimat că circa 1.000 de oameni de la 38 de staţii de cercetare de pe continentul îngheţat au petrecut iarna în emisfera sudică fără incidente. Intensificarea călătoriilor în primăvară şi la începutul verii a amplificat riscul de infectare. Un ofiţer de presă al armatei a spus că primele cazuri de Covid-19 au fost raportate la jumătatea lunii decembrie, când doi soldaţi s-au îmbolnăvit.