Cresc salariile profesorilor

Dinu Alexandru

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a participat azi la o întâlnire cu Premierul Mihai Tudose. În cadrul acestei întâlnirii, federația a adus în discuție opt probleme majore din învăţământ, care, potrivit unui comunicat de presă FSLI, dacă nu vor fi rezolvate, „Executivul trebuie să ia în calcul faptul că există riscul major să se declașeze un conflict de amploare, în sistemul de învăţământ, în toamna acestui an”.   

După mai bine de trei ore de discuții, sindicaliștii au primit din partea premierului promisiunea că măririle de salarii pentru cadrele didactice vor fi între 25 şi 30% net, în anul 2018, în două etape, respectiv 1 ianuarie şi 1 martie, a afirmat la finalul întrevederii președintele Coaliţiei pentru modernizarea României, Alexandru Cumpănaşu.

Citiți și Avertisment FSLI pentru Guvern: se poate declanșa un conflict de amploare din toamnă

„Un alt aspect care considerăm că este important ca şi rezultat al întâlnirii de astăzi vizează Legea salarizării, urmând ca pentru cadrele didactice măririle de salarii să fie între 25 şi 30% net, în anul 2018, în cele două etape, 1 ianuarie şi 1 martie. (…) Între 25 şi 30% majorare netă pentru învăţământul preuniversitar, pentru cei care lucrează în învăţământ”, a declarat Alexandru Cumpănaşu, pentru news.ro

De asemenea, preşedintele Coaliţiei pentru modernizarea României a afirmat că în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre sporurile pentru doctorat despre care a spus că vor fi acordate integral în funcţie de banii rămaşi la a doua rectificare bugetară, decizia urmând să fie luată în noiembrie.

Un alt aspect discutat la întâlnirea dintre sindicalişti şi premier a vizat realizarea de către Guvern, împreună cu CNMR, a unui studiu referitor la principalele domenii de pregătire a tinerilor pentru piaţa muncii, dar şi despre o reformă a curriculei.

Citeste si...  Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim

„Un alt aspect pe care l-am stabilit cu premierul şi cu miniştrii este o salarizare unitară din fonduri publice pentru proiecte, indiferent de natura acestora. Pot să fie fonduri naţionale, pot să fie fonduri internaţionale, respectiv fonduri europene. Astăzi există o discrepanţă între modul în care sunt salarizaţi cei care lucrează pe proiecte din fonduri structurale sau nu (…) Au fost aspecte şi care ţin de curriculă. Aici, colegii din zona de preuniversitar au stabilit împreună cu noi mai multe întâlniri cu ministrul Educaţiei, o reformă din temelii a acestei curricule, dar şi a programei şcolare, urmând să fie realizată”, a spus Cumpănaşu.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *