Criminalul grec Passaris ar putea fi eliberat luna viitoare

Filip Constantin

Ucigașul în serie Konstantinos Passaris a cerut instanței să fie lăsat în libertate, după ce a executat 20 de ani de închisoare din condamnarea pe viață primită în 2002.

Considerat unul dintre cei mai periculoși criminali din Europa, grecul este încarcerat la Penitenciarul Arad și a ”împlinit” 20 de ani în spatele gratiilor – fracția minimă pentru deținuții pe viață, la sfârșitul lunii august, scrie „Fanatik.ro”.

Passaris, care a omorât două persoane în România și cinci în Grecia, s-a prezentat la 25 august în fața Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din penitenciarul arădean.

Amintim, Îîn 2021, cel supranumit ”bestia din Balcani”, mai solicitase punerea în libertate, însă aceeași comisie motivase că încă nu a împlinit fracția minimă la care poate cere liberarea condiționată, conform art. 99 NCP. La acea vreme, lui Passaris i s-a recomandat să revină în august 2022, lucru care s-a și întâmplat acum.

Însă, și de această dată, comisia i-a refuzat punerea în libertate, motivând că nu a avut un comportament ”exemplar” și ”excepțional”, încât să poată fi considerat capabil să se reintegreze în societate.

Comisia din penitenciar a refuzat să-l pună în libertate

Din cuprinsul caracterizării aflate la dosar rezultă că deţinutul a adoptat o conduită oscilantă în perioada de detenţie, fiind sancţionat de 9 ori pentru atitudine necuviincioasă faţă de cadre şi nerespectarea Regulamentului de Ordine Interioară, confecţionare şi deţinere de obiecte interzise, sancţiunile fiind ulterior ridicate prin recompensare şi a fost recompensat de 44 de ori. În aceste condiţii, faţă de perseverenţa infracţională a petentului, în raport cu ansamblul datelor caracteriale şi de personalitate a petentului şi faţă de prezenţa unor dificultăţi în respectarea normelor, aspect care reiese din comportamentul oscilant al condamnatului, instanţa apreciază că cererea nu este întemeiată, condamnatul nefiind pregătit pentru a fi redat societăţii, astfel că va respinge cererea de liberare condiţionată şi va fixa termen pentru rediscutarea situaţiei sale la data de 24.08.2023”, scrie în refuzul comisiei abilitate.

Citeste si...  Arhiepiscopia Bucureştilor, dezvăluiri: Fiul lui Dragnea s-a mutat abuziv în casa parohială a unei biserici

 I se cere ”un comportament excepțional” în perioada detenției pentru a fi eliberat

Comisia a arătat că Passaris a executat integral 20 de ani de închisoare și că nu a avut abateri judiciare, însă a considerat că aceste argumente nu sunt suficiente pentru ca acesta să fie eliberat.

Or, în cazul petentului Passaris Konstantinos prin sentinţa de condamnare s-a reţinut săvârşirea de către petent a unui număr de două infracţiuni contra persoanei, respectiv contra patrimoniului, de o gravitate deosebită, o activitate infracţională complexă, organizată, ceea ce corespunde unei denaturări deosebit de grave a conştiinţei sociale: criminalitatea îndreptată împotriva atributului esenţial al persoanei – viaţa, este expresia maximă a stării de neconformare la normele sociale. În aceste condiţii, numai un comportament excepţional al condamnatului pe perioada detenţiei ar putea releva redempţiunea socială a petentului, anterior executării integrale a pedepsei, că realizarea efectelor educativ, retributiv şi disuasiv al pedepsei, avute în vedere tocmai la individualizarea pedepsei într-un anumit cuantum cu ocazia pronunţării condamnării (care, prin urmare, trebuie de regulă a fi executată integral) a avut loc şi prin executarea doar a unei fracţiuni din pedeapsă”, mai scrie în documentul oficial.

Criminalul va fi extrădat în Grecia

În acest moment, Konstantinos Passaris încearcă să întoarcă decizia în instanță. La 8 septembrie, cererea lui a fost respinsă de Judecătoria Arad, dar grecul a făcut contestație, iar o decizie în acest sens va fi luată la 6 octombrie.

Totuși, chiar dacă va scăpa din închisoare, Passaris nu scapă de probleme. Grecul are o decizie de extrădare solicitată de autoritățile elene și confirmată de justiția română, încă din 2020. Astfel, el va fi trimis în fața judecătorilor greci, pentru a da socoteală pentru crimele comise pe teritoriul țării sale.

Citeste si...  Tribunalul Prahova decide miercuri cu privire la liberarea condiţionată a lui Gheorghe Ştefan

Konstantinos Passaris a ucis șapte oameni în Grecia și România

Passaris s-a apucat de jefuit magazine și hoteluri în Grecia, în anul 2000. El a fost arestat, însă a reușit să scape, ucigând doi polițiști și rănind grav un gardian din arest.

Peste un an, el a mai împușcat o prostituată, de teamă ca aceasta să nu dea poliției informații despre el. Mai apoi, a ucis aparent fără vreun motiv o farmacistă și pe sora acesteia.

Poliția elenă nu a putut să-l captureze, deși la un moment dat îl înconjurase. Passaris a reușit să fugă în Româna, unde a jefuit o casă de schimb valutar, împușcând paznicul și un casier.

La doar câteva zile după ce a făcut aceste victime, el a fost reținut de polițiștii români și trimis în fața justiției, primind condamnarea la închisoare pe viață în 2002.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *