Conducătorul forului autohton de baseball a fost invitat la Sport Total FM, alături de realizatorii Narcis Drejan și Dragoș Borchină.
Cristian Manea a vorbit despre un sport cu o istorie îndelungată, însă foarte puțin practicat în România, a povestit despre începuturile sale în baseball, dar și despre planurile de dezvoltare ale acestei discipline la noi în țară:
„M-am apucat de lucrul ăsta pentru că nimeni nu-i perfect, nici măcar eu. Puteam să fac foarte multe, am făcut până în 2020 și altceva, am făcut business, dar din 2020, după 2 ani de negociere cu fratele meu, am reușit să ies din companie și să-mi dedic viața numai proiectelor legate de sport. M-am apucat de baseball din curiozitate, acum mai bine de 32 de ani, imediat după revoluție. Suntem prima generație de baseballiști din România. Federația s-a înființat pe 4 februarie 1990. Suntem o federație atipică, înființarea a fost atipică. În momentul de față, ca să înregistrezi o federație legal, trebuie să ai cluburi, ani de zile să evoluezi în niște turnee de promovare a sportului respectiv, abia după ce se strâng mai multe cluburi poți să faci o federație. Atunci, la momentul respectiv, era setată cred o adunare generală la Federația Română de Oină și o mare parte din membri s-au dislocat, de bună voie și nesiliți de nimeni, și au înființat Federația Română de Baseball. Trei ani mai târziu a anexat și sportul numi softball, care în România e înțeles ca fiind baseball de fete. Dar, la nivel european și internațional și bărbații joacă softball și fetele joacă baseball. Mai mult decât atât, am atins și noi marea performanță în Europa deocamdată, și de vreo 3 ani încoace există și la noi baseball 5. Cineva s-a gândit să facă aceste două sporturi mai accesibile, mai spectaculoase și să nu aibă momentele moarte, când sunt time-out-uri, pauzele între aruncări și când avem o serie întreagă de aruncări greșite și nimeni nu face nimic. Se poate juca în curtea școlii, în spatele blocului, nu-ți trebuie nici măcar o bâtă, doar o minge de cauciuc pe care o lovești cu mâna, o prinzi cu mâna goală și o arunci la una dintre cele 4 baze”, a declarat Cristian Manea.
Întregul interviu poate fi ascultat pe site-ul www.sptfm.ro sau prin link-ul de mai jos: