Cristian Tudor Popescu: “Săracu Livache! Știa el ce știa când a zis că sunt elemente care arată că e lovitură de stat”

0

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu analizează conflictul care macină PSD. Acesta este convins că Liviu Dragnea va fi demis din fruntea PSD, ca urmare a revoltei mai multor lideri de organizații.

“Săracu Livache! Știa el ce știa când a zis că sunt elemente care arată că e lovitură de stat.

Este.

Doar că nu e dată de mardeiașii cu peturi și cataroaie, nici de Iohannis, nici de servicii, nici „din extern”.

Sau, cu atât mai puțin, de manifestanții pașnici atacați cu sălbăticie de jandarmi în Piața Victoriei.

Ca orice partid comunistoid, PSD a vrut dintotdeauna puterea ca să devină Partid-Stat. Statul să fie Partidul. E ceea ce au năzuit Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta și a reușit, până la un punct, Dragnea.

Prin urmare, ce se întâmplă acum în PSD este o lovitură de stat.

Simptomul letal pentru Dragnea stă în ce a zis secretarul general PSD, Marian Neacșu: scrisoarea antiDragnea e distribuită, spre a fi citită cu luare-aminte, tuturor organizațiilor de partid din teritoriu. Orice dictator, când i se umflă o disidență în Partistat, încearcă s-o izoleze, s-o eticheteze drept „Conspirația celor 3, 7, 10, 25…”, fără legătură cu marea masă a membrilor de partid. Or, când Scrisoareade față este trimisă de la Centru, ca un document de Partid, ca o „circulară”, către poporul pesedist, e jale…

De ce îl vor jos pe Dragnea?

Pentru că a comis niște ticăloșii greu de imaginat – dintre care doar unele sunt cunoscute, restul, poate mai groaznice, vor ieși la suprafață când va ieși din funcții – , pentru că e un scelerat, disprețuitor de oameni, gata să facă rău românilor și României, dacă crede că e în binele lui?”, scris Cristian Tudor Popescu pe Republica.ro.

Citește și Organizaţia de Pensionari PSD îl susține pe Dragnea

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele