Criză de personal în horeca. Sunt disponibile 3000 de joburi lunar

0

Pe platformele de recrutare sunt peste 3.000 de joburi în horeca sunt disponibile lunar, iar criza de personal se adâncește. Patronii din turism și restaurante fac eforturi ca turiştii să nu simtă cât de acută e criza de personal, cea mai mare din ultimii ani. În pandemie le-au plecat angajaţii iar acum redresarea pare şi mai grea.

 

Cei care lucrau în industrie s-au reprofilat şi nu mai vor să revină sau acceptă oferte mai bune din afara ţării, explică specialiștii în recrutare.

În plin sezon estival, se simte mai peste tot lipsa de personal. Vin tot mai mulți turiști, și nu doar la sfârșit de săptămână, iar administratorul unui hotel din Mamaia are nevoie de angajați.

După anunțurile date, nu și-a găsit niciun doritor. Proprietarul unui hotrel din Mamaia spune că are nevoie de cel puțin 20 de cameriste, dar și personal la recepție.

Vezi și Horecarii spun că 80% dintre angajaţi s-au vaccinat deja

Singura soluție de moment este să angajeze tineri studenți, care pot lucra part-time.

Aflăm că tinerii preferă retailul (magazinele), în schimbul horeca (hoteluri, restaurante, catering), chiar dacă salariul este mai mic cu câteva procente.

Angajatorii din România au o concurență puternică din partea operatorilor de turism și HORECA din străinătate, care au nevoie urgent de forță de muncă și care plătesc salarii mai mari decât cele de la noi. Peste 500 de joburi noi în afara țării apar lună de lună pe platformele de recrutare.

Estimările reprezentanților din industria HORECA arata că ar fi nevoie de peste 30 de mii de angajați.

Reprezentanții horeca își doresc ca ministerele de resort din România să reducă timpul de așteptare a angajării unui lucrător venit din zona asiatică de la 3 luni, la o lună și jumătate.

Vin unii și din piețele asiatice, dar pentru ei e nevoie de o serie de reglementări.

Marea amenințare pentru toți cei din HORECA ar veni de la un eventual val 4 al pandemiei și reînchiderea afacerilor. Mai mult de jumătate din afaceri nu vor supraviețui, spun reprezentanții organizației.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele