Cseke Attila: Deciziile Guvernului fac reguli din excepţii

Alexandru Ionescu

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, afirmă joi că deciziile Guvernului fac reguli din excepţii, nu respectă principiile democraţiei şi împiedică dezvoltarea ţării şi a economiei.

 

El a acuzat Executivul că, în ultimul trimestru al anului trecut, a adoptat nu mai puţin de 99 de hotărâri de guvern, prin care a acordat 31,3 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară, creat pentru a acoperi cheltuieli urgente şi imprevizibile, nu pentru a restructura bugetul anual al ţării, în mod nedemocratic şi ocolind Parlamentul.

”Deciziile Guvernului fac reguli din excepţii, nu respectă principiile democraţiei şi împiedică dezvoltarea ţării şi a economiei”, a atras atenţia liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila.

- Publicitate -

Senatorul a spus că, în ultimul trimestru al anului trecut, Guvernul actual a adoptat nu mai puţin de 99 de hotărâri de guvern, prin care a acordat 31,3 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară. Acest fond este creat pentru a acoperi cheltuieli urgente şi imprevizibile, nu pentru a restructura bugetul anual al ţării, în mod nedemocratic şi ocolind Parlamentul.

Cseke Attila a mai arătat că Fondul de rezervă bugetară a funcţionat ca un al doilea buget, din umbră, al ţării.

 

”De la Revoluţie, de 34 de ani, nu s-a întâmplat ca un Guvern să nu adopte o rectificare bugetară în a doua parte a anului. În 2022, prin rectificări bugetare, Guvernul a alocat 28,7 miliarde de lei cheltuieli bugetare în plus, în 2021 o sumă de 18,1 miliarde de lei, iar în 2020, Executivul a rectificat, în plus, cu 43,3 miliarde de lei cheltuielile bugetare. Anul trecut, din octombrie şi până la finele anului, Guvernul actual a alocat 31,3 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară şi nu a mai adoptat rectificarea bugetară”, arată UDMR într-un comunicat oficial.

Distribuie articol:
Informateca