Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, la ședința Comitetului Național PSD, că ”guvernul e format din patrioți, oameni care știu și au curajul să facă, românii vor trăi într-o țară mai bună, cu condiția să fie un guvern românesc”.
Declarațiile lui Liviu Dragnea:
Au fost doi ani în care am fost amenințați, anchetați, urmăriți, ceea ce se întâmplă și în continuare. Au încercat prin orice mijloace să ne oprească. De ce? Pentru ca românii să nu fie fericiți.
PSD a fost supus celui mai dur program anti. S-a încercat sfâșierea PSD, atât din exteriorul țării, cât și din interior, atât din interiorul partidului, cât și din exteriorul lui. Foștii noștri camarazi ne-au trădat, se înghesuie într-un partid făcut de securiști.
A fost un asalt permanent, furibund, la adresa PSD, a guvernului, a premierului, a mea, a lui Călin, pentru a duce la căderea guvernului.
Au ieșit numai cu minciuni la adresa noastră. Avem rezultate cu care trebuie să ne mândrim. Dar ele sunt obligația și responsabilitatea noastră.
PNDL: eu l-am inventat, împreună cu Sevil Shhaideh. Îi mulțumesc. Din păcate, nu e un program-vedetă, nu e prezentat la TV. E important că locuitorii din comuna Vișina, de la Paul Stănescu, să știe ce s-a întâmplat și în comuna Troianu din Teleorman.
Doamna premier, vă doresc succes miercuri la ședința CSAT, pentru buget.
Noi le-am spus românilor acum doi ani să îndrăznească să creadă în PSD. Dacă guvernul e format din patrioți, oameni care știu și au curajul să facă, românii vor trăi într-o țară mai bună, cu condiția să fie un guvern românesc (aplauze slabe din sală).
Miza noastră e ca toți românii să aibă acces la o justiție independentă, care să nu fie căpușată de serviciile secret
Dacă un primar PSD stă ascuns după cireș și nu le explică oamenilor realizările, nu e patriot
Ni s-a cerut să suspendăm legi adoptate de Parlament. Dar peste tot în UE parlamentul e suveran. Prevederile sunt și în alte țări. Ni s-a cerut să oprim proceduri deja începute, cele de reovcare și numire a procrurorilor-șefi. Ni s-a cerut să nesocotim deciziile CCR. Ni s-a cerut să nesocotim propria Constituție.
Modificăm Constituția si spune: Klaus Werner Iohannis, președinte pe viață? Dacă nu vrem asta, luptăm.
Împotriva României a fost votată o rezoluție nedreaptă în Parlamentul European, în care ni se reproșează lucruri care se întâmplă peste tot. Ni se spune că jandarmii au ripostat cu forță disproporționată împotriva manifestanților. L-am auzit ieri pe Iohannis că el are vesta galbenă în portbagaj. I-a spus oare și lui Macron că are vesta galbenă, sau tace mâlc?
Cu complicitatea unor MEP români, România a fost transformată în țapul ispășitor al luptei pentru putere între familiile politice europene. A fost criticat Viktor Orban? Atunci să fie criticat și PSD din România.
Niște europarlamentari trădători au votat în anul centenar împotriva României. Nu au avut nici o tresărire. Ei insistă ca României să i se facă rău în continuare: să rămână în MCV, să nu intrăm în Schengen.
Deasupra tuturor e Iohanis, care trădează interesele României și spune că România nu e pregătită să preia președinția UE. E act de trădare a României. Domnule Iordache, vă rog să depuneți plângerea de înaltă trădare împotriva președintelui Iohannis.
Citește și Tricolorele au obţinut doar locul 4 la Campionatul European de handbal