CSM prin secția pentru procurori discută astăzi solicitarea ministrului Justiţiei de revocare a procurorului șef al DNA. În cadrul ședinței CSM sunt așteptați să participe Laura Codruța Kovesi și Tudorel Toader.
Citiți și Iohannis: Raportul ministrului Toader, lipsit de temeinicie
Şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM va avea loc de la ora 14:00.
Procurorul şef al DNA a fost invitat la şedinţă, la care este aşteptat şi ministrul Justiţiei.
Avizul pe care îl va da CSM este unul consultativ, iar decizia de revocare a procurorului şef al DNA trebuie luată de şeful statului.
Luni, peste 1.000 de magistraţi au transmis o scrisoare deschisă în care spun că dezbaterile publice recente pun în grav pericol independenţa justiţiei şi parcursul statului român în Uniunea Europeană.
„Toţi procurorii şi judecătorii, inclusiv cei care soluţionează infracţiuni de corupţie, trebuie să se bucure de independenţa şi autonomia necesare pentru îndeplinirea funcţiilor lor şi să nu fie supuşi unor influenţe incompatibile. Acestea se aplică şi mecanismelor disciplinare, iar judecătorii şi procurorii trebuie să îndeplinească cele mai înalte standarde de integritate.2 Fenomenul corupţiei reprezintă o ameninţare serioasă pentru dezvoltare şi stabilitate, are consecinţe negative la toate nivelurile de guvernare şi subminează încrederea publică în democraţie. Comisia Europeană a precizat repetat şi clar că slăbirea sau diminuarea domeniului de aplicare al infracţiunilor de corupţie sau provocările majore la adresa independenţei şi eficacităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar constitui un pas înapoi cât priveşte parcursul Statului Român în cadrul Uniunii Europene”, arată semnatarii documentului.
Citiți LISTA JUDECĂTORILOR, PROCURORILOR, MAGISTRAȚILOR ASISTENȚI SI AUDITORILOR DE JUSTIȚIE SEMNATARI
Magistraţii mai spun că ministrul Justiţiei nesocoteşte faptul că, pe rolul Inspecţiei Judiciare, Consiliului Superior al Magistraturii ori, după caz, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie există proceduri în derulare, inducând în opinia publică un sentiment de neîncredere în judecătorii, respectiv procurorii ce fac parte din aceste autorităţi.
„În momentul actual, exprimărilor incoerente ale factorilor politici, într-o ţară măcinată de o corupţie endemică, li se adaugă numeroase acţiuni de manipulare a opiniei publice şi atacuri fără precedent la adresa a numeroşi judecători şi procurori care instrumentează inclusiv cauze de mare corupţie, dar şi a celor mai importante instituţii ale statului, cu rol de apărare şi siguranţă publică, cu precădere Direcţia Naţională Anticorupţie. Mai mult, însuşi Ministrul Justiţiei îşi permite să atace public pe toţi procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, speculând faptul că aceştia administrează probe cu încălcarea legii, respectiv că procurorul şef îşi exprimă public, în presa occidentală, îndoielile cu privire la evoluţia statului de drept în România, ignorând flagrant faptul că libertatea de exprimare în legătură cu buna funcţionare a justiţiei, chestiune de interes public, este protejată de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, mai spun cei 1.024 de magistraţi care semnează acest document – procurori de la DNA, DIICOT, precum şi judecători de la instanţele din Bucureşti şi din mai multe judeţe.
Magistraţii mai arată că inducerea, în mod indirect şi fără suportul unor soluţii judiciare definitive în acest sens, a ideii unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar, pe componenta de exercitare a atribuţiilor de serviciu ce le revin atât judecătorilor, cât şi procurorilor, în sensul că se instrumentează dosare penale cu persoane care ocupă funcţii importante în stat pentru afirmarea profesională, şi nu pe baza probelor aflate la dosar are drept consecinţă majoră alterarea a încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană care încredinţează magistraţilor apărarea drepturilor sale le aşteaptă.
„Modalitatea de exprimare creează un dubiu greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, cu consecinţa afectării imaginii sistemului de justiţie. Consiliul Superior al Magistraturii este singura autoritate statală care gestionează cariera magistraţilor şi are obligaţia constituţională de a apăra independenţa acestora, interesul de a proteja reputaţia şi de a asigura autoritatea magistraţilor fiind superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora, chiar purtată de un ministru al justiţiei”, adaugă magistraţii în scrisoarea deschisă.