CSM publică pe site-ul oficial un comunicat care pare al întregului Consiliu, dar e de fapt semnat doar de doi membri apropiați de coaliția PSD-ALDE

Informateca

Un comunicat ambiguu, care condamnă protocoalele dintre SRI și instituțiile judiciare, a fost postat vineri pe site-ul CSM. Ambiguitate vine din modul de redactare, doar la o lectură atentă fiind clar că semnatarii sunt cei doi membri ai CSM care vin din societatea civilă, Victor Alistar și Romeo Chelariu.

Iată cum începe comunicatul: ”Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai societăţii civile achiesează, în integralitate, atât la Declaraţia reprezentanţilor legali ai curţilor de apel din România, adoptată la întâlnirea de lucru care a avut loc în perioada 27-28 septembrie 2018 în municipiul Suceava, cât şi la Hotărârea din data de 04 octombrie 2018 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care condamnă cu fermitate existenţa şi efectele protocoalelor încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Comunicatul continuă cu condamnarea protocoalelor, iar semnătura de la final este ”Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai societăţii civile”.

Problema e că nicăieri în comunicat nu este menționat clar că singurii semnatari sunt Alistar și Chelariu, întreținându-se astfel confuzia legată de paternitatea actului oficial.

De asemenea, nu e clar dacă acest comunicat a avut girul președintelui CSM pentru a fi publicat, dat fiind că nu există un precedent similar, în care pe site-ul instituției să apară o comunicare în numele unui grup restrâns de membri CSM. Toate comunicatele de pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii sunt emise fie în numele instituției, fie în numele Secției pentru Judecători, fie în numele Secției pentru Procurori.

Reamintim că Victor Alistar și Romeo Chelariu sunt obșnuiți ai studiourile Antenei 3 și RTV, unde vorbesc deseori în sprijinul măsurilor luate de coaliția PSD-ALDE în justiție. De altfel, Alistar a participat la dezbaterile din Parlament pe legile Justiției, încercând să gireze în numele CSM modificările aduse de PSD și ALDE la Legile justiției.

Citeste si...  Secția Specială, la un pas de avizul de desființare din partea CSM

Comunicatul celor doi este în contradicție flagrantă cu poziția rezervată exprimată joi de Secția de judecători din CSM, care s-a limitat să ia act de declarația reprezentanților curților de apel. Acești își exprimaseră îngrijorarea cu privire la protocoalele secrete.

Citește și Dăncilă: Eu nu am auzit până acum că PSD s-a implicat în campania pentru referendum

De Vlad Mitu

 


Etichete:
Distribuie articol:
1 Comment
  • La comanda CSM,procurorul LIVIU BALAN,de la C.A.CRAIOVA,pe furis de mine,a fabricat in numele meu,ELENA BARCERI,dosarul nr.119/P/2017 al c.a.craiova,pt.a-i acoperi pe LUCIAN NETEJORU si IOAN GARBULET,de la inspectia judiciara,care la rindul lor,prin fabricarea rezolutiei de clasare din data de 06.06.2016,au acoperit-o pe judecator PANTELIMON LENUTA-TELUTA,pentru solutionarea cu rea credinta si grava neglijenta a cauzei nr.5146/225/2014-judecatoria dr.tr.severin (fabricarea probei cu martori pt.parata CARP,si in tot ceea ce a „retinut”la comanda a fost contrazisa in procent de 100% de probele dosarului),in conditiile in care nu am formulat,nu am semnat nicio data vreo plingere penala adresata parchetului de pe linga c.a.craiova sau unui alt parchet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *