putin insotitoare de zbor

Cum îți speli imaginea când omori ucraineni? Te înconjori de stewardese de la Aeroflot

Stefan Alexiu

Vladimir Putin a avut o întâlnire cu mai multe însoțitoare de zbor, la un centru de antrenament al companiei aeriene Aeroflot, companie care astăzi a anunțat că suspendă toate zborurile internaționale, cu excepția celor către Belarus.

 

Înconjurat de stewardese, președintele rus a vorbit despre războiul pe care l-a declanșat în Ucraina, dar și despre răspunsul Occidentului.

„Sancțiunile sunt asemănătoare cu o declarație de război, dar nu e încă. Slavă Domnului că nu s-a ajuns la asta”, a spus Putin la întâlnirea cu însoțitoarele de zbor, care a fost transmisă de televiziunile ruse.

Dictatorul Liderul de la Kremlin a completat apoi că Rusia va considera cobeligerantă orice ţară care încearcă să impună o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, o revendicare a Kievului respinsă de NATO pe motiv că ar putea duce la extinderea războiului dincolo de granițele Ucrainei: „O astfel de decizie va echivala cu intrarea în conflict armat cu Rusia”.

Vezi și Economia Rusiei alunecă spre dezastru. Companiile mari ies din zona criminală a lui Putin

Putin și-a reluat discursul despre „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei și a vorbit despre posibilele consecinţe ale aderării Ucrainei la NATO. „Începem să vorbim din ce în ce mai activ despre faptul că Ucraina va fi acceptată în NATO. Înţelegeţi la ce ar putea duce acest lucru, sau unde ar putea duce chiar acum?”, a întrebat liderul rus.

Vladimir Putin a avertizat sâmbătă că orice încercare de impune o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, o trimitere la cererea făcută de Volodimir Zelenski și respinsă de NATO, ar echivala cu intrarea în conflict, relatează Reuters și BBC.

Dictatorul sângeros a spus că sancțiunile impuse de Occident în urma războiului pornit de el în Ucraina sunt „asemănătoare cu o declarație de război, dar nu e încă”.

Citeste si...  Mike Pompeo: Statele Unite sunt dispuse să coopereze cu Phenianul pentru instaurarea păcii în Peninsula Coreea

Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *