Cum traduce Beijingul articolele străine pentru a face propagandă pro-Kremlin, în China, ”Rusia” se scrie ”Ucraina”

0

Presa de stat și conturile proruse de pe rețelele sociale din China promovează retorica Kremlinului pe internetul chinezesc atunci când, în mod intenționat, traduc greșit și manipulează știrile internaționale despre războiul din Ucraina.

Mai mulți voluntari anonimi, precum cei care administrează contul de Twitter „The Great Translation Movement” (Marea Mișcare de Traducere), au început să expună propaganda prorusă a Chinei prin care Beijingul încearcă să dea vina pe trupele ucrainene pentru bombardamentele și atrocitățile comise împotriva civililor de armata rusă.

Într-un articol publicat în luna aprilie, se arăta cum unii dintre civilii care au murit în timpul ocupației ruse a orașului ucrainean Bucha au fost uciși de săgeți mici de metal, numite fleșete, care sunt împrăștiate după explozia obuzelor lansate de artileria rusescă.

Cu toate astea, Recenzia de Sud, o agenție de știri oficială a statului chinez și subsidiar al partidului comunist de la Beijing, a tradus greșit articolul, spunând că obuzele au fost lansate de forțele ucrainene.

„The Guardian din Marea Britanie a publicat primele concluzii postmortem ale incidentelor de la Bucha: au fost provocate de bombardamentele Ucrainei în Bucha”, este scris în articolul apărut în presa de stat din China.

Pe rețeaua socială chineză Weibo, un cont cu peste 4,7 milioane de urmăritori a adăugat: „Cu toate că The Guardian publică în mod normal comentarii antirusești, de această dată, raportul medicului legist a arătat exact opusul” – între timp, autorul mesajului a modificat postarea de Weibo.

În presa chineză, crimele de război ale trupelor ruse sunt puse pe seama ucrainenilor

Cu alte ocazii, în ciuda faptului că oficialii chinezi au adoptat o poziție neutră în privința conflictului din Ucraina, conturile proruse de pe rețelele sociale au continuat să manipuleze știrile de pe frontul de luptă.

Spre exemplu, pe 8 aprilie, în orașul din estul Ucrainei, Kramatorsk, două rachete balistice rusești încărcate cu muniție cu dispersie au explodat deasupra gării, omorând 59 de oameni și rănind sute de persoane care așteptau să vină trenul care să îi evacueze din calea războiului.

În aceeași zi, un cont popular de Weibo cu peste 34 de milioane de urmăritori a pretins în mod fals că gara a fost atacată de trupele ucrainene. Spre finalul postării, apărea un hashtag care sugera că SUA au laboratoare secrete în Ucraina care lucrează la dezvoltarea de boli infecțioase.

„În dicționarele chineze, Rusia se traduce prin Ucraina”, a scris contul The Great Translation Movement pe Twitter. Apărut la scurt timp după invazia trupelor ruse în Ucraina, contul a reprezentat o sursă de informații în limba engleză pentru urmăritorii care vor să înțeleagă cum se discută războiul din Ucraina pe rețelele sociale chineze.

Grupul anonim decentralizat este operat de sute de voluntari din toată lumea. Din motive de securitate, spun ei, nu cunosc locația geografică a contributorilor lor. Membrii grupului au, însă, un scop comun: să conteste propaganda Beijingului; să numească și să-i tragă la răspundere pe cei care sprijină aventura militară a lui Putin în țara vecină.

Propaganda Beijingului: Bucha – un spectacol de teatru, Zelenski – un actor care își joacă rolul pe care l-a învățat

În China, invazia trupelor ruse este dezbătută, dar pe rețelele sociale, care sunt strict monitorizate, opinii precum cele care apar pe rețelele sociale din Occident sunt de obicei cenzurate.

Unii analiști chinezi au propus luna trecută ideea că crimele din Bucha ar fi fost „o punere în scenă”. „Până la urmă, Zelenski este un actor care face ce a învățat”, a spus un comentator pe teme militare de la Pheonix TV. Cu o lună mai devreme, același comentator a spus că invazia Rusiei ar fi fost o acțiune de „autoapărare” în fața presiunii Statelor Unite.

La fel cum The Great Translation Movement și-a început cruciada împotriva dezinformării proruse, presa de stat din China și-a lansat și ea propria ei campanie de discreditare a contului.

Tabloidul naționalist Global Times, spre exemplu, a publicat mai multe articole începând cu luna martie prin care îi acuză că ar face parte dintr-o mișcare „anti-China” pe cei care expun traducerile eronate ale articolelor străine citate de presa chineză. Au făcut chiar comparații cu cruciada anticomunistă inițiată de senatorul republican Joseph McCarthy în anii ’50.

„O astfel de ‘mișcare’ dezgustătoare are o potențială audiență vastă, în special în Occident”, se scria într-unul din articolele tabloidului chinezesc. „Unii dintre ei caută să fie originali și se simt superiori din punct de vedere cultural. În fața ascensiunii rapide a Chinei și a declinului Occidentului, acești oameni au nevoie de o superioritate iluzorie pentru a se simți mai bine.”

Vezi și: Zelenski a decorat peste 13.000 de soldaţi

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele