Piața spațiilor industriale și logistice din România traversează cea mai bună perioadă din istorie, atât din prisma cererii, cât și a ofertei, dezvoltarea fiind concentrată într-o serie de orașe mari cu acces la cel puțin o autostradă, consideră Cushman & Wakefield Echinox.
Prezența unei autostrăzi facilitează transportul și distribuția mărfurilor într-un timp mai scurt și cu costuri mai reduse către un număr mai mare de clienți.
Stocul spațiilor industriale și logistice din România a ajuns la finalul celui de-al treilea trimestru al acestui an la 3,42 mil. mp, aproape 90% dintre aceste spații fiind situate în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Pitești, Ploiești, Sibiu, Arad, orașe care au conexiuni cu rețeaua locală de autostrăzi.
Alte orașe în care au fost dezvoltate parcuri logistice moderne, dar care nu beneficiază de acces direct la artere rutiere de mare viteză, sunt Iași, Râmnicu Vâlcea, Brăila sau Roman, localități în care proiectele sunt de cele mai multe ori punctuale.
Bucureștiul are în prezent un stoc de peste 1,6 milioane de metri pătrați spații depozitare, având o pondere de 48% în stocul total, capitala fiind urmată de Timișoara (440.000 mp), Cluj-Napoca (254.000 mp), Ploiești (240.000 mp) și Pitești (240.000 mp).
În primele nouă luni ale anului au fost livrate spații noi cu o suprafață de 380.000 de metri pătrați, în timp ce în ultimul trimestru dezvoltatorii ar urma să finalizeze încă 200.000 de metri pătrați un nivel record pentru piața din România.
“Am remarcat o activitate mai dinamică a pieței în ultimele trei luni, cu cereri active din partea companiilor de logistică implicate în diverse proiecte și licitații. Aria de interes o constituie în continuare București, fiind orașul cu stocul cel mai mare (peste 1,6 mil. mp) și cu perspective atractive de livrări noi în anul 2019”, spune Rodica Târcavu, Partner, Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox.
În condițiile în care rata de ocupare este peste 95% în majoritatea orașelor, nivelul chiriilor a continuat să fie stabil, depozitele de clasă A fiind tranzacționate la valori cuprinse între 3,5 și 4,25 euro/ mp/ lună.
Ținând cont de planurile de dezvoltare anunțate de marii jucatori din această piață, este de așteptat ca stocul spațiilor logistice și industriale din România să depășească pragul de 4 milioane de metri pătrați până la finalul anului 2019.
Foto: Pixabay