Dacia se vinde bine în Marea Britanie

Stefan Alexiu
Dacia Duster

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 24,6% luna trecută, la 106.265 vehicule, cel mai redus nivel înregistrat în octombrie din 1991, din cauza deficitului de semiconductori, a anunţat joi Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.

 

În octombrie, Dacia a vândut 1.318 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară din 2020, când a înmatriculat 1.252 de unităţi.

De asemenea, în topul celor mai bine vândute modele în octombrie se află Wolkswagen Polo, MINI, Nissan Qashqai, Ford Focus şi Vauxhall Corsa.

- Publicitate -

Vezi și Cum arată noul SUV Dacia Duster

În octombrie, cota de piaţă a vehiculelor pe benzină şi diesel s-a redus la 4,2% şi, respectiv, 6,6% (de la 4,3% şi, respectiv, 14,9% în octombrie 2020), în timp ce cota de piaţă a vehiculelor electrice a urcat la 15,2%, de la 6,6%.

„Cifrele din septembrie sunt extrem de dezamăgitoare şi arată noi dovezi ale impactului pandemiei asupra sectorului auto. Sunt necesare investiţii publice masive în facilităţi de reîncărcare, pentru a ţine pasul cu cererea în creştere pentru vehicule electrice”, a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

În primele zece luni din 2021, vânzările de maşini noi în Regatul Unit au urcat cu 2,8%, la 1,422 milioane de vehicule.

În perioada ianuarie-octombrie 2021, Dacia a vândut 14.585 de vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 17,53% faţă de perioada similară din 2020, când a înmatriculat 17.686 unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în primele zece luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Wolkswagen Golf, Wolkswagen Polo, Mercedes-Benz A-Class şi Ford Fiesta.

- Publicitate -

SMMT se aşteaptă acum ca în 2021 să fie vândute 1,66 milioane de maşini noi, faţă de un nivel de 1,82 milioane previzionat anterior.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Distribuie articol: