Dan Petrescu consideră că este prost tratat în România

1

Dan Petrescu se consideră nedreptăţit în România, deşi, spune el, a scos lumea în stradă ca jucător şi a făcut lumea fericită ca antrenor.

 

„Nu e uşor să câştigi cinci campionate la rând. Şi în continuare aştept să fiu criticat de astăzi încolo, cum am fost de când sunt antrenor aici, am fost făcut praf şi pulbere non-stop, dar până la urmă medalia e aici.

Ceilalţi vorbesc şi eu câştig trofee. După un meci mi s-a cerut şi demisia, mi s-a spus că nu înţeleg nimic, că jucăm nu ştiu cum, dar îi felicit pe cei care dau declaraţii despre mine, un antrenor şi un om care a făcut ceva pentru fotbalul românesc.

Ca jucător mi-am dat viaţa, am scos lumea în stradă, iar ca antrenor fac lumea fericită. În continuare voi fi criticat, sunt convins, asta este realitatea, dar nu merit acest tratament pe care îl am eu în România! Nu merit acest tratament! O să vi le spun pe toate, pentru că sunt multe care s-au adunat. Nu ar fi corect acum să stric petrecerea şi să mă iau de X şi de Y, se cunosc cei care m-au făcut praf şi nu mă suportă pentru că sunt un învingător şi câştig oriunde merg. A fost cel mai greu an. S-au uitat repede şi acele rezultate (n.r. – din cupele europene), dintr-odată am devenit un antrenor prost. Şi acum e antrenor prost. Nu am cum să mă transform într-un antrenor prost, nu sunt cel mai bun din lume, nici din România, dar sunt un antrenor care în ultimii şase ani am câştigat titlul în România. Să nu uităm că şi FCSB şi Universitatea Craiova au făcut un campionat excelent, mai ales FCSB. Putem să pierdem campionatul cu 95 de puncte. Atrag din nou atenţia, acest sistem, chiar dacă noi am luat campionatul, nu este corect! În următoarele 2-3 zile cred că va fi plin de petreceri, e normal, dar vom merge să câştigăm (n.r. – cu FCSB) Voi încerca să fac o echipă foarte bună ca să câştigăm meciul, nu voi merge în vacanţă la Buzău, în niciun caz. Jucătorii care lucrează cu mine ştiu asta. Nu ştiu însă când vom începe antrenamentele, pentru că ar trebui 2-3 zile libere. Nu-mi place să pierd, nu pot să-mi iau acest defect şi, indiferent ce va fi, vom merge să câştigăm meciul cu FCSB”, a declarat Petrescu, la conferinţa de presă.

Dan Petrescu a fost dat afară de la CFR Cluj

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele