Dan Stăncescu, CEO Adeplast, ne-a vorbit despre rezultatele ultimului an, dar și despre provocările lui 2019. Scumpiri, curs, forța de muncă, producție … sunt lucruri care preocupă orice manager.
– Cum aţi încheiat anul 2018?
Dan Stăncescu: Toţi indicatorii-cheie au înregistrat valori în creştere, cifră de afaceri a crescut cu 13% faţă de anul precedent, datele preliminare arătând rate de creştere apropiate şi pentru indicatorii de profitabilitate. Creşterea sustenabilă nu poate fi realizată fără o creştere cantitativă, dar şi calitativă a resurselor umane. Am încheiat anul 2018 cu o creştere de 25% a numărului de salariaţi. Suntem 460 de colegi, circa 80 de locuri de muncă fiind generate de nouă investiţie de la Ișalnita/Craiova.
– Aţi fost nevoiţi să creşteţi preţurile la începutul acestui an?
Dan Stăncescu: Din păcate, pe fondul unei creşteri generalizate a costurilor de producţie, da. Dar am ales să nu transpunem brusc întreagă creştere a costurilor, ci să o facem etapizat. Pe de altă parte, salariul mediu din compania noastră a urmat trendul general al pieţei forţei de muncă, în condiţiile în care, raportat la industria noastră, nivelul este superior.
– Cu cât a crescut preţul la energie şi cu cât se reflectă asta în preţul produselor şi serviciilor?
Dan Stăncescu: Cu peste 40%, în condiţiile în care datorită investiţiilor de ultima generaţie utiliațile au o pondere de circa 5% în preţurile de vânzare.
– Consideraţi că economia este afectată negativ de schimbările legislative?
Dan Stăncescu: Evident. Este arhicunoscut faptul că investiţiile directe, deopotrivă locale sau străine, reprezintă motorul unei creşteri economice sănătoase. Şi ce sperie mai tare şi mai rău un investitor decât lipsă de predictibilitate a mediului legislativ şi amestecul brutal al statului în economie?
– Ce schimbări legislative ar trebui făcute că industria dumneavoastră să funcţioneze mai bine?
Dan Stăncescu: În primul rând, un tratament echitabil, nediscriminatoriu al tuturor subramurilor industriei. Mă refer aici la schimbările legislative privind salariul minim în construcţii şi mai ales la modul cum au fost promulgate. În al doilea rând, un program clar şi cursiv care să aibă în centrul sau aducerea acasă a milioanelor de români.
– Mugur Isărescu vorbea la un moment dat de un nivel al cursului de 7-8 lei pentru un euro. Cum v-ar influenţa o astfel de situaţie afacerea?
Dan Stăncescu: Considerăm că economia naţională nu este pregătită pentru un asemenea nivel al cursului. Un asemenea nivel este un scenariu apocaliptic.Trăim într-o lume globalizata, nu este decât o chestiune de timp până când vom adopta monedă unică europeană, dar sperăm că acest moment va fi cel în care PIB per capita va fi de circa 75-80% din media EU.