Viorica Dăncilă a fugit de presă, la plecarea de la Fabrica de Avioane din Craiova, deși inițial jurnaliștii au fost anunțați că premierul va sta și va face declarații.
Reporter: Inițial ne-ați spus că se răspunde acolo la declarații.
Angajat Guvern: Nu este organizarea noastră, eu sunt de la Guvern. Vă spun ce-mi spun și mie organizatorii.
Reporter: Nu este corect ce s-a întâmplat.
Angajat Guvern: Ce să fac? Nu are scrise răspunsurile.
Reporter: Nu are scrise răspunsurile?
Angajat Guvern: Ce să zic?!
Reporter: Atunci lăsați-ne să ne facem meseria.
Angajat Guvern: Nu vă împiedică nimeni, doar vă spun că nu mai avem declarații.
Reporter: Să ne răspundă dumneai.
Reporter: Doamna prim-ministru, câteva întrebări…
Video aici: Digi24
Discursul uluitor a avut loc în timp ce, câțiva metri mai față, premierul Viorica Dăncilă se îndrepta spre mașină.
Nu este prima oară când Viorica Dăncilă fuge de presă. Săptămâna trecută, la Bruxelles, premierul și ministrul justiției Tudorel Toader au evitat orice interacțiune cu presa după întâlnirea cu membri ai Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.
Sursa: DIGI24
De Vlad Mitu