Artistul vizual elveţian Daniel Spoerri, reprezentant al mişcării artistice ”Nouveau Réalisme” (”Noul Realism”) şi părintele „Eat-Art”, care constă în fixarea urmelor unei mese într-o operă de artă, a încetat din viaţă, a anunţat miercuri Centrul Pompidou din Paris.
„Suntem profund întristaţi de moartea lui Daniel Spoerri, figură emblematică şi membru fondator al Noului Realism”, a declarat pe reţeaua socială X muzeul francez de artă modernă şi contemporană, potrivit AFP.
„Perspectiva sa unică asupra artei, prin ‘tablourile-capcană’ şi asamblajele sale neaşteptate, a surprins momentul, obişnuitul şi surprinzătorul. Moştenirea sa va rămâne o sursă de inspiraţie şi de reflecţie unică”, a continuat Centrul Pompidou.
Artistul elveţian de origine română, născut Daniel Isaac Feinstein în 1930 pe malul Dunării, la Galaţi, este cunoscut pentru naturile sale moarte tridimensionale legate de arta mesei.
Principiul este simplu: la sfârşitul unei mese, Daniel Spoerri „îngheaţă” urmele acesteia (tacâmuri, farfurii, resturi de mâncare, ambalaje şi altele), lipindu-le de suport.
Daniel Spoerri a denumit „Eat-Art” operele şi acţiunile care au ca subiect alimentele şi obiceiurile noastre alimentare.
Cu acest concept, fostul dansator a fondat mişcarea „Nouveau Réalisme” în 1960, alături de artişti precum Yves Klein, Arman, Raymond Hains sau Jean Tinguely.
Daniel Spoerri a mers până într-acolo încât, între 1968 şi 1972, a condus un restaurant în Düsseldorf, Germania, de unde clienţii care îşi permiteau puteau să plece cu propriile opere.
El a dublat iniţiativa prin crearea galeriei Eat Art Gallery, unde artişti precum Cesar, Ben sau Arman şi-au expus creaţiile comestibile efemere, în timp ce pictori precum Pierre Soulages au luat parte la unele dintre banchetele lor.
Însă Spoerri a încercat să scape de eticheta de „artist al farfuriilor murdare”. În seria sa „Détrompe-l’oil”, el fixează un obiect real pe o pânză sau pe o tapiserie găsită la un târg de vechituri, provocând graniţele dintre realitate şi iluzie.
Operele lui Spoerri au făcut obiectul unor retrospective în numeroase muzee, printre care Centrul Pompidou din Paris, în anii ’90.
Recent, în 2021, Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană (MAMAC) din Nisa a dedicat o expoziţie majoră operei lui Daniel Spoerri.
Vezi: danielspoerri.org