Timpul a transformat radical modul în care societatea privește corpul feminin. Dacă la începuturile culturii europene femeia era privită ca o „prefață spirituală” a existenței, ulterior redefinită prin rolul exclusiv de mamă, secolul al XIX-lea și începutul secolului XX au adus o nouă schimbare de paradigmă: corpul devine o „prefață a sexualității”- un fel de explicație fizică a întregului ansamblu social.
De la hainele restrictive până la mișcările de cultură fizică și emancipare prin sport, istoria corpului este povestea unei treceri de la tabu și constrângere la autonomie și performanță.
1. Etimologii și eliberarea de constrângeri. De la „braca” la revoluția nudismului
Relația omului cu propriul corp se reflectă inclusiv în limbaj. Cuvântul latin „braca” (pantaloni) a dat naștere în limba română verbului „a îmbrăca”- adică, la origine, acțiunea fizică de a intra în pantaloni. Timp de secole, a fi „îmbrăcat” și acoperit a reprezentat singura normă socială acceptată, în timp ce goliciunea era privită cu suspiciune sau stigmatizată.
Totuși, la începutul secolului al XX-lea, a apărut o reacție avangardistă împotriva ipocriziei sociale: mișcarea pentru cultura fizică și naturism.
Redescoperirea corpului: Influențată de vechile secte radicale (cum erau Adamiții de după anii 1600, care încercau să revină la starea primordială), mișcarea nudistă din Franța și Germania anilor ’20 promova ideea că trupul este semnul vizibil al stării spirituale.
O sinteză neobișnuită: În 1929, celebra publicație The Times descria această nouă tendință drept „un amestec ghiveci de vegetarianism, cultură fizică și cult păgân”, adus din Germania și importat în Franța.
Demontarea tabuurilor: Trecerea de la costumele de baie restrictive din anii ’30 la noțiunea de topless (termen folosit inițial în 1937 pentru costumele bărbătești, extins în 1964 pentru femei și specializat ulterior) a marcat trecerea definitivă a corpului feminin din zona tabuurilor medicale în zona liberei exprimări.
2. Sportul și „cultura fizică”. Corpul ca subiect al performanței
Toate aceste mișcări de eliberare a corpului, de la societățile de cultură fizică până la practicarea sportului de masă, au pregătit terenul pentru atletele moderne. Corpul nu mai este o simplă „expresie formală care susține erotismul”, ci devine un instrument al forței, al disciplinei și al autodepășirii.
Prin sport, femeile au încetat să mai fie doar privite sau definite de norme exterioare. Ele au preluat controlul asupra propriului corp, transformând mișcarea fizică dintr-un „remediu medical” prescris în secolul al XIX-lea într-o formă pură de libertate și egalitate.
3. De la emanciparea simbolică la independența economică în sportul românesc
Astăzi, lupta pentru autonomia corpului feminin nu se mai poartă pe plaje sau în cluburi private de nudism, ci în sălile de sport, pe stadioane și în birourile unde se decid bugetele. Pentru ca o sportivă să fie cu adevărat liberă să facă performanță, ea are nevoie de aceleași condiții economice ca și colegii ei bărbați.
În România, decalajul istoric se simte încă la nivelul finanțărilor. În timp ce fotbalul masculin atrage grosul investițiilor din mediul privat, sportul feminin trebuie să se descurce adesea cu bugete reduse.
O analiză detaliată privind modul în care Sportul românesc trăiește din casele de pariuri subliniază că marile contracte de sponsorizare din iGaming și din sectorul bancar susțin în principal competițiile masculine de prim rang. Cu toate acestea, interesul tot mai mare al publicului pentru competițiile feminine determină brandurile moderne să investească tot mai mult în handbal, tenis sau canotaj, recunoscând valoarea imensă pe care sportivele românce o aduc în comunitate.
O evoluție de la obiect la subiect
Traseul pe care l-a parcurs imaginea corpului feminin, de la construcțiile rigide ale secolului al XIX-lea la cultura fizică și, în final, la sportul profesionist de astăzi, este dovada unei victorii culturale majore.
Corpului feminin nu i se mai cere astăzi să fie o „prefață” sau o explicație pentru altceva. În sportul modern, el este pur și simplu expresia supremă a muncii, a determinării și a dreptului egal la performanță.
