În politica românească, tradiția teslei repezită în propriile părți moi este una de zeci de ani. Liviu Dragnea susține că a vorbit cu mai mulţi colegi pentru a lucra la o lege care „să dea posibilitatea statului român să sancţioneze defăimarea”. O astfel de lege este binevenită, mai ales dacă ea este interpretată în mod corect.
Iată o interpretare, lansată de un jurnalist pe contul său de facebook: ”Să numeşti ca prim-ministru o persoană care face gafe și când citește de pe o foaie 20 de cuvinte, să trimiți în Parlament (local și european) niște incompetenți dovediți, incapabili să aibă inițiative în orice direcție, să ai pe a treia funcție în stat un condamnat penal (în condițiile în care ți se cere, la ”stat”, cazierul și dacă te angajezi îngrijitor la WC-ul pieții), să instalezi ca ministru al Educației un om care are mari probleme cu exprimarea în limba maternă, acestea sunt exemple clare despre cum DEFĂIMEZI o țară. E clar că inițiativa lui Liviu Dragnea e bună.”
Așteptăm legea care să ne ofere ocazia să-i pedepsim pe toți aceia care defăimează țara de câteva zeci de ani.