Deficitul balanţei comerciale a crescut

0
- Reclama -

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost de 31 miliarde de euro, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2022, în creştere cu 45,2% (+9,654 miliarde de euro faţă de valoarea înregistrată în acelaşi interval din 2021, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

 

Potrivit INS, în luna noiembrie 2022, exporturile FOB au însumat 8,426 miliarde de euro, iar importurile CIF au fost de 11,015 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 2,589 miliarde de euro. Faţă de luna noiembrie 2021, exporturile din luna noiembrie 2022 au crescut cu 18,8%, în timp ce importurile s-au majorat cu 19,3%.

În primele 11 luni din anul anterior, exporturile FOB au ajuns la valoarea de 8,5261 miliarde de euro (+25,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2021) şi importurile CIF au atins 11,6262 miliarde de euro (+29,9%).

Conform datelor oficiale, în intervalul analizat, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,7% la export şi 32,7% la import) şi alte produse manufacturate (30% la export şi 28,6% la import).

- Reclama -

75% dintre banii care se distribuie fermierilor vin de la Uniunea Europeană

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri consemnate în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2022 a fost de 61,886 miliarde euro la expedieri şi de 82,150 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,6% din total exporturi şi 70,7% din total importuri.

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele