Patruzeci şi unu de aleşi democraţi îi cer preşedintelui american Joe Biden să revoce viza fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, care se află în Florida (sud) şi să refuze astfel ca Statele Unite să-i servească fostului lider de extremă dreapta drept refugiu.
”N-ar trebui să-i permitem lui Bolsonaro sau oricui altui oficial brazilian să se refugieze în Statele Unite pentru a scăpa justiţiei de orice eventuală infracţiune comisă în timpul mandatului”, scriu aceşti 41 de aleşi, toţi din cadrul Partidului Democrat, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Biden.
Ei îndeamnă Guvernul american ”să coopereze deplin în orice anchetă a Guvernului brazilian, dacă ni se cere” şi să verifice statutul legal în Statele Unite al fostului preşedinte brazilian, care a ajuns pe teritoriul american în calitate de şef de stat.
Ei cer ca Departamentul american al Justiţiei să ancheteze cu privire la eventuale ”susţineri sau finanţări” provenind din Statele Unite ale infracţiunilor violente de la 8 ianuarie – invazia şi jefuirea a trei locuri emblematice ale puterii la Brasilia de către susţinători ai fostului preşedinte Bolsonaro.